După opt luni de așteptare, Simona Halep (31 de ani) a fost, în sfârșit, audiată în cadrul tribunalului sportiv din Londra, Sport Revolutions. Totuși, campioana noastră are parte de noi motive de supărare. Recent, a fost lansat sezonul al doilea al documentarului „Break Point: Drumul spre Grand Slam”, produs de Netflix. O gafă de proporții se regăsește, însă, în primul episod, care cu siguranță nu-i va cădea bine Simonei Halep.
Simona Halep traversează cea mai grea perioadă din carieră. Suspendată temporar din tenis, după ce a fost depistată pozitiv la un test antidoping efectuat la US Open 2022, campioana noastră a așteptat opt luni pentru a fi audiată. Astfel, în cursul zilei de miercuri, 28 iunie, românca a reușit să-și susțină apărarea în fața tribunalului sportiv din Londra, Sport Revolutions.
Calvarul Simonei Halep a început anul trecut, după ce a fost depistată pozitiv la substanța Roxadustat în timpul unui control antidoping efectuat la US Open 2022. Pe 7 octombrie, românca a primit o veste extrem de proastă, atunci când Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a decis să o suspende temporar din tenis. Astfel, de opt luni de zile, Simona așteaptă să fie audiată în cadrul unui tribunal sportiv independent din Londra. Mai mult, pe 19 mai 2023, campioana noastră a mai primit o veste proastă din partea ITIA, care a anunțat că în pașaportul biologic al acesteia există anumite „iregularități”. Astfel, românca se confruntă acum cu două capete de acuzare.
De când a fost suspendată, Simona a avut parte de un „tratament” incredibil din partea celor de la ITIA, care au amânat nejustificat audierile de numai puțin de trei ori. Totuși, în cursul zilei de miercuri, românca a apărut pentru prima dată în fața tribunalului Sport Revolutions. Audierile vor continua și în zilele următoare, iar un verdict final este așteptat în decurs de aproximativ două săptămâni.
Simona are parte, însă, de noi motive de supărare. Recent, cei de la Netflix au lansat seria a doua a serialului documentar „Break Point: Drumul spre Grand Slam”. Patrick Mouratoglou este unul dintre protagoniștii primului episod. În mod uluitor, în dreptul numelui său a apărut descrierea „fostul antrenor al Serenei Williams”, asta în condițiile în care francezul este în continuare antrenorul Simonei Halep. Gestul de ignoranță totală față de campioana noastră, nu-i va pica deloc bine acesteia.
(NU RATA: Un nume mare se aliază cu Simona Halep în lupta din cazul de dopaj. „Ne dorim să o vedem jucând”)