Cristi Borcea a fost transferat la Penitenciarul Spital Rahova. Ce se întâmplă cu fostul acționar al lui DINAMO

Cristi Borcea a fost transferat din celula Penitenciarului Rahova, unde a fost încarcerat pe 8 februarie, într-o rezervă a Penitenciarului Spital Rahova. Fostul acţionar al lui Dinamoa cerut să fie supus unor investigații medicale.

Cristi Borcea este, până la sfârșitul lunii februarie, în perioada de carantină de trei săptămâni prin care toți deţinuţii trebuie să treacă obligatoriu în momentul în care ajung după gratii, pentru a fi supuși unor investigații medicale și a se stabili dacă execută pedeapsa în regim închis sau semideschis.

Cristi Borcea a reușit să obțină transferul din celulă în închisoarea-spital Rahova invocând istoricul său medical – cardiopatie ischemică, bypass coronarian, hipertensiune arterială, intoxicație cu metale grele, insomnie, dislipidemie. Cererea lui de transfer nu putea fi respinsă, pentru că trebuia să se stabilească dacă bolile de care suferă necesită menținerea lui în spitalul penitenciar pe durata detenției sau el poate să stea în celulă.

„Nu e bolnav sau oricum nu e ceva grav. Deținutul a cerut să fie supus unor controale medicale. Doar se caută de boli, dar cum istoricul său medical este destul de încărcat, nimeni nu vrea să riște. Așa că i-a fost aprobat transferul la spital„, au spus surse din Administrația Națională a Penitenciarelor pentru Libertatea, conform romaniatv.net.

„Este internat într-o rezervă de doi, sub supravegherea medicilor. Mănâncă, doarme și se plimbă. Va sta acolo, în Secția de Chirurgie-Cardiologie, până când specialiștii vor interpreta rezultatele analizelor cerute și vor decide dacă se impune transferul său în închisoare”, au adăugat sursele citate.

Cristi Borcea a fost condamnat, pe 7 februarie, la cinci ani de închisoare cu executare în Dosarul Retrocedărilor.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie, pe iaht! „Foc de frumoasă”
Prosport.ro
Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie, pe iaht! „Foc de frumoasă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Pledoarie „de film” pentru Călin Georgescu. Avocații au recurs la o replică văzută într-un celebru block-buster Hollywood-ian: „Imaginați-vă că în fața dumneavoastră nu se află Călin Georgescu”
Gandul.ro
Pledoarie „de film” pentru Călin Georgescu. Avocații au recurs la o replică văzută într-un celebru block-buster Hollywood-ian: „Imaginați-vă că în fața dumneavoastră nu se află Călin Georgescu”
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute