Companiile afectate de pandemie primesc vești bune de la finanțe. Depunerea declarațiilor de venit, amânată

Companiile afectate de pandemie primesc vești bune de la finanțe. Depunerea declarațiilor de venit, amânată
rambursarea TVA cu control ulterior ar putea fi prelungită până pe 25 ianuarie, anul viitor

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, le-a dat, miercuri, un anunț important companiilor afectate de pandemie.

Concret, depunerea declaraţiilor fiscale de către firme va fi amânată până pe 25 decembrie 2020, iar rambursarea TVA cu control ulterior ar putea fi prelungită până pe 25 ianuarie, anul viitor.

Citește și: Timișoara se pregătește să intre în scenariul roșu. Numărul elevilor infectați cu SARS-CoV-2 s-a dublat în două zile

„Ne gândim la anul viitor, pentru că se pare că această criză nu s-a terminat. Vom avea şi la anul costuri legate de această criză şi va trebui să luăm măsuri prin care să susţinem sectoare din economie.

Vă pot spune în premieră că, deja, am lucrat puţin la varianta de Ordonanţă de Urgenţă care o să fie aprobată mâine pentru amânarea declaraţiilor.

Vom permite ca, până la 25 decembrie 2020, să nu existe penalităţi pentru cei care nu reuşesc să plătească la timp şi, în plus, extindem rambursarea TVA cu control ulterior până în 25 ianuarie (2021 – n. r.), cred. Lăsăm lucrurile cât mai flexibile, cât mai uşoare pentru oameni, pentru companii să poată funcţiona în acest mediu dificil.

Reducem cu 50% şi acea dobândă pe care o percepea statul zilnic celor care aveau întârzieri la plată. Acestea sunt lucruri pe care le-am decis ieri şi astăzi şi vor fi în şedinţa de Guvern de mâine. Poate până mâine vom veni şi cu alte facilităţi”, a spus Cîţu, la conferinţa anuală a Asociaţiei Berarii României, potrivit Agerpres.

„Șocul asimetric” a fost contraatacat

Ministrul de Finanţe a spus că „şocul asimetric” care a lovit România a fost contraatacat cu măsuri de ajutor pentru toate sectoarele, inclusiv pentru HoReCa.

„Şocul care a lovit România a lovit asimetric. Nu a lovit pe toată lumea la fel. Sunt anumite sectoare din economie, cum este HoReCa, care au fost lovite mai puternic şi atunci a fost nevoie de măsuri care să meargă exact pentru acest sector.

Aici revin asupra impozitului specific, ceea ce înseamnă că măsurile pe care le vom lua în şedinţa de Guvern de mâine (joi, 22 octombrie – n. r.) efectiv înseamnă că în 2020 sectorul nu trebuie să plătească impozit specific.

Am prelungit pentru autorităţile locale posibilitatea de a reduce taxele la clădiri (chirii etc.) până la finalul anului. Eu spun că IMM Invest a fost un program care, deşi a început într-un stil mai ciudat astăzi vorbim de 20.000 de companii care au accesat credite de capital şi investiţii.

Sectorul HoReCa este între locul 3 şi 4 ca beneficiari ai acestei măsuri. Măsura de ajutor de şomaj tehnic se derulează până la finalul anului”, a spus ministru.

Impactul măsurilor economico-sociale

El a mai adăugat că impactul măsurilor economico-sociale luate de Guvern în acest an se ridică la 7% din PIB. „Tot până la finalul anului, cei care au fost închişi prin decizia autorităţilor pot să beneficieze de şomaj tehnic plătit cu bani de la buget şi după aceea pot să beneficieze de cei 41,5% susţinere din salariu.

Ideea este că au fost deja măsuri luate şi sunt discuţii în continuare referitor la ce putem să facem în perioada următoare.

Nu rata: Masca de protecție a devenit obligatorie și în spațiile deschise din București. De când se dau amenzi pentru nerespectarea acestei reguli

Eu aş vrea să văd un pic impactul acestor măsuri. Deja vorbim de măsuri pentru întreaga economie care se ridică la 7% din PIB, măsuri pe care le-am luat anul acesta şi bani care nu erau în buget la începutul anului”, a subliniat Florin Cîţu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Prosport.ro
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Saveta Bogdan dă de pomană de Moșii de toamnă și pentru foștii soți: „S-au dus cu alte femei, dar eu tot le aprind lumânări”. Cum arată coliva cu 4 etaje
Click.ro
Saveta Bogdan dă de pomană de Moșii de toamnă și pentru foștii soți: „S-au dus cu alte femei, dar eu tot le aprind lumânări”. Cum arată coliva cu 4 etaje
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani