„Chirurgul” crede în promovarea Rapidului după victoria de la Arad: „Trebuie să batem și la Turnu Măgurele!”

„Chirurgul” crede în promovarea Rapidului după victoria de la Arad: „Trebuie să batem și la Turnu Măgurele!”

Dan Alexa, antrenorul principal al formației Rapid București, este în culmea fericirii după ce a bifat prima victorie pe banca giuleștenilor, scor 2-1 cu UTA la Arad.

Cu toate că omologul său Laszlo Balint a contestat victoria giuleștenilor, „Chirurgul” a spus că din punctual său de vedere rezultatul este just.

„Am controlat meciul de la început, ştiam că UTA este o echipă foarte bine organizată, o echipă care închide foarte bine culoarele de pasare. Am fost inspirat cu trecerea lui Sefer în zona centrală, un jucător care a făcut diferenţa astăzi, un jucător care are foarte mult talent. Pe lângă cele două goluri, am reuşit să mai avem două, trei situaţii foarte mari. UTA sporadic a reuşit să ne mai pună probleme. Am reuşit să obţinem o victorie care ne obligă să câştigăm cu Măgurele, o echipă foarte bună” a declarat Dan Alexa, la finalul meciului.

UTA a condus cu 1-0 la pauză prin reușita semnată de Miculescu din minutul 38 însă Rapid a întors scorul grație dublei semnate de  Mallo în minutele 57 şi 77. După acest rezultat UTA a rămas pe primul loc cu 29 de puncte în timp ce Rapid a urcat pe locul 3 cu 24 de puncte. Interesant este că în funcție de rezultatele care se vor consemna în celelate două partide programate în penultima etapă a play-off-ului Ligii secunde, UTA poate promova matematic în prima ligă.

 

 

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
Click.ro
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
go4it.ro
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
Gandul.ro
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!