Cercetătorii germani au dat un verdict crunt în legătură cu durata pandemiei de coronavirus. Aceasta se va sfârşi peste doi ani, potrivit specialiştilor, care au făcut dezvăluiri şi despre persoanelor infectate cu COVID-19.
Riscul reprezentat de pandemia de coronavirus în Germania a fost ridicat la nivel “înalt”, potrivit agenţiei guvernamentale germane pentru controlul bolilor (Institutul Robert Koch), citată de DPA. Acest risc a fost anterior la nivel “moderat”. În plus, în cazul unui număr tot mai mare de infecţii nu se poate stabili o legătură cu cazurile cunoscute.
Preşedintele Institutului Robert Koch, Lothar Wieler, a declarat astăzi că pandemia de COVID-19 ar putea dura aproape doi ani şi a adăugat că evoluţia depinde de viteza cu care va fi dezvoltat un vaccin împotriva virusului, conform Reuters. Oficialul german a mai spus că în cele din urmă aproximativ 60% până la 70% din populaţia lumii va fi infectată, se va vindeca şi va dobândi imunitate, însă este imposibil de apreciat cât de repede se va întâmpla acest lucru, scrie Agerpres.
“Presupunerea noastră de lucru este aceea că va dura aproximativ doi ani. Încă nu ştim care va fi rata de deces la final”, a afirmat Lothar Wieler în faţa reporterilor.
Lothar Wieler a precizat că în lipsa măsurilor stricte de distanţare socială anunţate ieri de cancelarul Angela Merkel, Germania s-ar putea confrunta cu milioane de cazuri de coronovirus.
“Vrem să evităm acest lucru”, a mai spus Lothar Wieler, preşedintele Institutului Robert Koch.
Citeşte şi: Sfaturi utile pentru persoanele vârstnice în plină pandemie de coronavirus
Specialistul a adăugat că spitalele ar trebui să crească de cel puţin două ori capacitatea în unităţile de terapie intensivă în contextul în care unul din cinci cazuri este grav. Cancelarul german Angela Merkel a confirmat luni închiderea parţială “pentru o perioadă nedeterminată” a vieţii publice în Germania, îndemnându-şi totodată cetăţenii să renunţe la călătorii şi vacanţe.