Ce se întâmplă cu Mircea Lucescu, după ce România a pierdut meciul în fața Turciei

Ce se întâmplă cu Mircea Lucescu, după ce România a pierdut meciul în fața Turciei
Mircea Lucescu/Sursa foto: Profimedia

Joi, 26 martie, a avut loc meciul de fotbal dintre România și Turcia, iar Turcia a ieșit învingătoare. Cel care a pregătit echipa pentru această dispută a fost Mircea Lucescu. După finalul partidei, șeful FRF, Răzvan Burleanu, a făcut o serie de declarații importante. 

Echipa națională antrenată de Mircea Lucescu a pierdut joi, 26 martie, lupta împotriva Turciei. După încheierea meciului de baraj, șeful FRF, Răzvan Burleanu, a vorbit despre partidă, dar și ce se va întâmpla cu selecționerul României.

În urma pierderii calificării la Cupa Mondială, Burleanu a precizat că este „eșecul tuturor”. Cu toate acestea, el a mai spus că Mircea Lucescu va fi la conducerea echipei și în etapa următoare.

Ce spune șeful FRF despre Lucescu și meciul România-Turcia

Meciul de baraj România-Turcia era un pas important pentru echipa noastră. Cu toate acestea, nu ne-am calificat și nu am trecut mai departe. După ce am pierdut clar în fața Turciei, mulți s-au întrebat ce se va întâmpla cu Mircea Lucescu, antrenorul jucătorilor români. Șeful FRF, Răzvan Burleanu, a făcut câteva declarații despre asta și a precizat că selecționerul va fi prezent și la următorul meci.

Cu siguranță va rămâne domnul Lucescu și pentru următorul joc, a spus Răzvan Burleanu.

Ba mai mult, acesta a vorbit și despre partida care a avut loc. Chiar dacă echipa nu a avut norocul de a câștiga, Burleanu a spus că România se ridică la nivelul Turciei, doar că pur și simplu jucătorii nu și-au arătat adevăratele calități în timpul jocului.

Am fost în joc. Chiar dacă recunoaștem că Turcia a fost o echipă mai bună, echipa noastră a arătat că ne-am putut ridica la nivelul Turciei. Am avut neșansă. Dacă ar fi intrat șutul lui Nicolae Stanciu am fi fost în altă situație, a explicat șeful FRF.

Echipa României a pierdut în fața Turciei

Naționala României a pierdut șansa de a ajunge la Cupa Mondială care are loc în această vară. Tricolorii au pierdut joi seara, în fața Turciei cu scorul 0-1. Echipa Turciei urmează să joace finala din play-off cu Slovacia – Kosovo, iar tricolorii vor avea de disputat un meci amical cu învingătoarea din partida de la Bratislava.

VEZI ȘI: Andreea Esca, Adrian Mutu și Gino Iorgulescu, în mijlocul suporterilor tricolori. Vedetele au invadat stadionul la meciul România – Turcia

Românii au luat cu asalt Piața Taksim, înainte de România-Turcia. Cât costă un doner sau un porumb copt?

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Gandul.ro
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!