Ce măsuri ia Primăria Capitalei pentru a evita aglomerația în mijloacele de transport în comun

Ce măsuri ia Primăria Capitalei pentru a evita aglomerația în mijloacele de transport în comun

Gabriela Firea a făcut anunțul! Iată ce măsuri ia Primăria Capitalei pentru a evita aglomerația în mijloacele de transport în comun, începând cu 15 mai.

Gabriela Firea a comunicat, pe toate mijloacele, recomandările Primăriei Capitalei pentru evitarea aglomerației. Astfel, angajatorii trebuie să ia măsuri pentru decalarea programului angajaților, la orele de vârf, dimineața și seara.

”Am crescut la maximul ce deține STB. Intrăm cu toate efectivele în teren. În timpul zilei, autobuzele nu vor fi sub nicio formă aglomerate, dar dimineața și seara ne așteptăm la aglomerări”, a declarat Gabriela Firea la Antena 3.

Circulația normală a autobuzelor se va relua, din 18 mai. Însă, acest lucru vine la pachet și cu unele reguli stricte pentru călători. În autobuzele, tramvaiele şi troleibuzele din Bucureşti, călătorilor li se recomandă să îsi protejeze nasul şi gura cu măşti medicale sau confecționate din material de bumbac, dar şi ochii, cu ochelari (de vedere sau de soare).

Accesul în mijloacele STB va fi limitat: călătorii vor putea ocupa numărul de scaune din autobuze, troleibuze, tramvaie, precum şi un rând în picioare, respectând distanţa regulamentară de 1,5 metrou. (CITEȘTE ȘI: MASCA, OBLIGATORIE ȘI ÎN MAȘINĂ! CÂND TREBUIE PURTATĂ. “DACĂ DISTANȚA ESTE…”)

Urcarea călătorilor în autovehiculele STB se va face doar pe uşa din faţă, iar coborârea pe celelalte uşi. De asemenea, călătorii vor fi îndrumaţi la accesul în vehicule de către controlorii STB. Toate vehiculele şi staţiile de aşteptare sunt dezinfectate cu substanţe care distrug virusurile.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
FOTO. O prezentatoare celebră a făcut public mesajul primit de la un bărbat! Răspunsul ei a devenit viral
Prosport.ro
FOTO. O prezentatoare celebră a făcut public mesajul primit de la un bărbat! Răspunsul ei a devenit viral
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Horoscop 31 octombrie - 5 noiembrie. Succes pentru Balanțe, Peștii au parte de oportunități profesionale și schimbări pe care le așteptau de multă vreme
Click.ro
Horoscop 31 octombrie - 5 noiembrie. Succes pentru Balanțe, Peștii au parte de oportunități profesionale și schimbări pe care le așteptau de multă vreme
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Criză politică la Varșovia: Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, bruscat de forțele de ordine în momentul în care a încercat să intre cu forța în clădirea Tribunalului Constituțional. De la ce a pornit scandalul în Polonia
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani