Chiar în ziua în care toată România afla, revoltată, de moartea Alexandrei, iar criminalul Gheorghe Dincă era luat pe sus de poliție (într-un final!), o parte din familia monstrului se distra fără probleme, la o nuntă, la doar câțiva pași de ”Casa groazei”! CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, are detalii în exclusivitate! (Citește și: FIICA LUI GHEORGHE DINCĂ, DECLARAȚII HALUCINANTE: “ANCHETATORII NU NE-AU LĂSAT SĂ INTRĂM ÎN CURTE! PRACTIC…” )
Acest caz fără precedent în România continuă să șocheze cu orice amănunt care iese la suprafață, atât din anchetă, cât și din viața personală a criminalului. Așadar, reamintim faptul că Gheorghe Dincă era în relații foarte reci inclusiv cu familia lui, soția și cei trei copii, care au declarat în timpul audierilor, în mod absolut surprinzător, că nu știau de comportamentul agresiv al bărbatului. Asta în condițiile în care mai mulți martori au povestit că inclusiv copiii și soția au căzut victime bătăilor sale. S-a spus chiar că acesta fost și motivul pentru care ei au plecat în Italia și nu au vrut să mai știe nimic despre el. (VEZI AICI: SURSE DIN ANCHETĂ: ”112 I-A ÎNCHIS TELEFONUL ALEXANDREI!”. FATA PLÂNGEA CÂND CEREA AJUTOR)
Iată că sâmbătă au fost audiate o parte dintre rudele criminalului, în frunte cu soția lui. Lumea s-a gândit că familia lui Gheorghe Dincă a venit de urgență, din Italia, când a auzit de acuzațiile care i se aduc. Doar că, din informațiile obținute de CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, se pare că familia era deja în România, cu ocazia unui eveniment fericit din viața unor prieteni apropiați din Caracal. Unul dintre fiii lui Gheorghe Dincă a venit cu soția, dar și cu mama lui, să petreacă la o nuntă.
Straniu este că toată această petrecere se consuma chiar în timp ce toată România vuia despre descoperirile terifiante făcute în casa lui Gheorghe Dincă, la doar câțiva pași de „Casa groazei”! Cel mai probabil, această informație nu a circulat atât de repede în zonă, iar fiul lui Gheorghe Dincă nu auzise de atrocitățile de care este acuzat tatăl lui, de vreme ce se distra fără probleme alături de soție și mama sa.
Bărbatul acuzat de uciderea celor două fete din Caracal ar fi fost internat de mai multe ori la Psihiatrie, în cadrul Spitalului din Slatina, ultima internare fiind în 2010. Atunci, a ajuns pe mâna medicilor pentru sindrom anxios depresiv, dar în spital i-a fost pus și un diagnostic secundar: Tulburări mentale și de comportament datorate folosirii alcoolului, sindrom de dependență, sindrom amnezic și hepatită alcoolică. (CITEȘTE ȘI: PROPRIETARA UNUI ADĂPOST DE CÂINI DIN DOLJ VREA SĂ PREIA ANIMALELE CRIMINALULUI GHEORGHE DINCĂ)
Sursele citate au precizat că Gheorghe Dincă a fost internat de mai multe ori în spital, pentru tratamentul unor afecțiuni asemănătoare. „A stat de câteva ori în spital, timp de câteva zile, pentru tratament, apoi a primit tratament la domiciliu”, au mai spus sursele.
Gheorghe Dincă este cercetat de procurorii DIICOT pentru omor calificat. Este suspectat că ar fi sechestrat și ucis două tinere pe care le-a luat cu mașina, la ocazie. În locuința lui au fost găsite oase calcinate și dinți de natură umană, dar și bijuterii pe care mama Alexandrei Măceșanu, tânăra de 15 ani răpită săptămâna trecută, le-a recunoscut ca fiind ale fiicei sale. Probe au fost găsite și în mașina lui Dincă. După trei zile de anchetă, Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra și pe o altă tânără, Luiza Melencu, dispărută din aprilie.
Alexandra, una dintre victimele lui Gheorghe Dincă, a reușit să găsească un telefon mobil în locul în care a fost sechestrată, după ce agresorul său a plecat la farmacie să cumpere o cremă pentru a-i trata rănile provocate la mâini, se arată în raportul MAI. Fata a relatat că este legată și că a fost violată.
„La ora 11.23, Măceșanu Alexandra a revenit cu un nou apel la 112, de pe același număr de telefon, sesizând aceleași aspecte, motiv pentru care dispecerul IPJ Olt a redirecționat apelul către dispeceratul Poliției Municipiului Caracal, solicitând măsuri urgente. După primirea apelului de la ora 11.12. dispecerul Poliției Municipiului Caracal a transmis sesizarea către patrula de ordine publică pedestră, care acționa în zona 7 Caracal, (…) adresă pe care aceasta a furnizat-o de o carte de vizită găsită la locul unde se afla”, se arată în raportul MAI, potrivit Mediafax.
Ulterior, fata a fost sunată, iar polițistul a încercat să o calmeze și i-a cerut să spună dacă știe unde se află și ce vede în jurul ei. (VEZI AICI: ALEXANDRA A AJUNS ȘI ÎN SPATELE CURȚII CRIMINALULUI, ÎN ÎNCERCAREA DE A SCĂPA CU VIAȚĂ. CUM ARATĂ ZONA)
„Aceasta a relatat că este sechestrată într-o casă de un bărbat care în acel moment nu se afla lângă ea, fiind plecat la farmacie să cumpere cremă pentru a-i trata rănile provocate la mâini. Totodată, victima a precizat că, în acea curte, se afla un brad, un nuc, o mașină platformă cu fiare vechi, un autoturism gri, și mai mulți câini lupi dezlegați. În continuare, polițistul a întrebat-o dacă are rețea internet pe telefonul de pe care vorbește și răspunsul a fost negativ. Tot cu ocazia convorbirii, șeful biroului i-a solicitat să-i comunice culoarea gardului și dacă poate să iasă din casă și din curte. Cea în cauză a răspuns că gardul este din metal de culoare roșie și nu poate ieși din încăpere deoarece este legată și afară sunt câini lupi”, se arată în raportul MAI ce prezintă dinamica discuției dintre Alexandra și ofițerii de poliție, atunci când fata a sunat la 112.