Caz tragic în Cluj. Un bebeluș a murit după ce mama lui l-a născut acasă și l-a abandonat într-o cadă

Caz tragic în Cluj. Un bebeluș a murit după ce mama lui l-a născut acasă și l-a abandonat într-o cadă

O femeie din Cluj a adus pe lume un bebeluș vineri noaptea, însă nimeni nu a știut că aceasta este însărcinată. Copilul a fost mai apoi abandonat într-o cadă și, din nefericire, a decedat.

Un bebeluș a murit după ce a fost născut de masa sa, pe ascuns, acasă, iar apoi a fost abandonat într-o cadă. Nimeni nu a știut că femeia este însărcinată și șocant este faptul că mama acestuia mai are încă 5 copii. Potrivit informațiilor oferite de observatornews.ro, femeia de 40 de ani nici măcar nu și-a anunțat familia că este însărcinată, iar când a venit momentul, a născut singură, pe ascuns.

Mai apoi, a abandonat bebelușul în cadă și acesta a fost găsit mort, câteva ore mai târziu.

Medicii spun că bebelușul s-a născut viu, chiar la termen, însă a murit în cele câteva ore în care a fost lăsat nesupravegheat în cadă, mai notează sursa citată.

În urma celor întâmplate, femeia a fost dusă de urgență la spital, iar bebelușul mort a fost preluat de medicii legiști. În urma investigațiilor, aceștia au stabilit că fetița a intrat stop cardiorespirator și acesta a fost provocat de o hemoragie masivă, după ce mama nu a tăiat corect cordonul ombilical.

Deocamdată, anchetatorii iau în calcul 3 variante în acest caz: avort provocat, avort spontan sau pruncucidere. Însă toate indiciile duc spre ultima variantă, mai notează sursa citată.

O femeie a născut în toaleta de acasă

Melissa Surgecoff, o femeie de 38 de ani dintr-un orășel aflat în apropiere de Boston, a avut parte de surpriza vieții sale într-o dimineață superbă de primăvară. A început să aibă dureri puternice și a crezut că acestea sunt din cauză că elimină pietre la rinichi… În realitate, americanca intrase în travaliu, iar când a mers la toaletă, bebelușul a căzut în vas. Șocul trăit când a văzut bebelușul în closet a fost imediat urmat de o bucurie fără margini.

Sursă foto: Pixabay

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan, mărturisire emoționantă după moartea mamei sale. Ce îi lipsește cel mai mult: „Era prima”
Click.ro
Daniel Buzdugan, mărturisire emoționantă după moartea mamei sale. Ce îi lipsește cel mai mult: „Era prima”
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Anunțul înfricoșător făcut de un copil criminal crescut într-o pușcărie de maximă siguranță: „O să mai omor și alți oameni”
Gandul.ro
Anunțul înfricoșător făcut de un copil criminal crescut într-o pușcărie de maximă siguranță: „O să mai omor și alți oameni”
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util