Categoria de pensionari români care pierd 285 de lei din pensii, în fiecare lună, de la 1 august 2025

Categoria de pensionari români care pierd 285 de lei din pensii, în fiecare lună, de la 1 august 2025

Premierul României, Ilie Bolojan a anunțat 3 măsuri importante de austeritate. O anumită categorie de pensionari va pierde 285 de  lei din venituri, în fiecare lună, de la 1 august 2025. 

Tăierea pensiilor face parte din primul val al măsurilor de austeritate. În al doilea val, Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole are de gând să taie pensiile speciale, creșterea vârstei de pensionare a magistraților și reducerea numărului de posturi în consiliile de administrație. Pensionarii vor pierde, în medie, aproximativ 200 de lei.

Acești 2.000.000 de pensionari din România primesc bani în plus la pensie, începând cu iulie 2025. Cine este pe listă

Pensii tăiate cu sute de lei după aplicarea măsurilor de austeritate

„Reforma pensiilor speciale, pe care va trebui să o reluăm din cauza unei decizii nefaste a Curții Constituționale, va presupune mai multe lucruri. Câteva dintre ele vi le pot spune, pentru că sunt deja clare.

Restul se vor clarifica într-un grup de lucru între Ministerul Muncii și Ministerul Justiției, care nu va avea un termen de lucru foarte îndelungat, de săptămâni”, a declarat Manole  Petre-Florin, Ministrul Muncii, într-o intervenție la Antena 3.

În primul val se va introduce CASS și introducerea impozitului de 10%  la pensiile care sunt mai mari de 3.000 de lei. Această categorie de pensionari vor avea de suferit cel mai mult. Spre exemplu, la o pensie de 4.500 de lei se pierd 285 de lei după plata CASS și a impozitului.

Pensionarii care primesc un venit lunar de 4.000 de lei vor pierde 190 de lei după plasa CASS și a impozitului. La o pensie de 5.500 de lei, seniorii vor rămâne cu 380 de lei mai puțin în portofel- după plata impozitului și a CASS, iar cei care primesc o pensie lunară de 6.000 de lei vor pierde 570 de lei după plata taxelor la stat.

sursă foto: Facebook

De asemenea, Ilie Bolojan a criticat dur formula de calcul a pensiilor speciale ale magistraților. Un proiect de lege ar urma să scadă pensiile speciale cu 15%, iar la formula de calcul a pensiilor ar urma să se aplice un procent de 65% și nu de 80% ca acum.

Premierul României a  anunțat că pachetul de măsuri privind reforma pensiilor speciale va fi anunțat la 1 august. Tăierea pensiilor speciale se va face cel mai târziu de la 1 ianuarie 2026.

”Vreau să închei cu un apel adresat, nu doar clasei politice, ci și fiecărui român, din țară sau străinătate. România are o șansă reală să devină mai puternică în Europa și în regiune, dacă trece cu bine de acest moment mai dificil. Dar acest lucru este posibil dacă suntem toți responsabili, implicați și onești.

Apelul meu pentru opoziție este acesta: participați la îmbunătățirea deciziilor, nu la blocarea lor. Iar cultivarea dezbinării nu poate mări salariile și pensiile. Iar o țară dezbinată va fi o țară mai slabă. Dacă țineți la România spuneți-le românilor adevărul, chiar dacă e neprofitabil politic. Acesta este singurul patriotism economic real, nu cel pus în pliante electorale.”, a spus Ilie Bolojan.

Te-ar putea interesa: Pensionarii care pot beneficia de a 13-a pensie în 2025. Când se poate acorda

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Ne-am nenorocit!” Adina Buzatu intervine în scandalul blănii purtate de Sorina Docuz. Reacția creatoarei de modă
Click.ro
„Ne-am nenorocit!” Adina Buzatu intervine în scandalul blănii purtate de Sorina Docuz. Reacția creatoarei de modă
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Prima reacție de la Cotroceni, după alegeri. Cum s-ar putea schimba relația României cu noua generație de politicieni americani
Digi24
Prima reacție de la Cotroceni, după alegeri. Cum s-ar putea schimba relația României cu noua generație de politicieni americani
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
După mai puțin de 24 de ore de când Gândul a publicat imaginile șantierului abandonat din Pipera, angajații s-au pus pe treabă. Zeci de muncitori se chinuie să scoată apa din șanțul care devenise canal navigabil
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia