Care este prima ţară din UE care adoptă vaccinarea obligatorie a adulţilor

Care este prima ţară din UE care adoptă vaccinarea obligatorie a adulţilor
Vaccin. Sursă foto: Pixabay

 Austria a devenit prima ţară din Uniunea Europeană care adoptă vaccinarea obligatorie a adulţilor, parlamentul de la Viena adoptând legea privind obligaţia tuturor adulţilor de a se vaccina împotriva COVID-19, în ciuda numeroaselor proteste de stradă.

Proiectul de lege, anunţat în noiembrie, a fost aprobat cu o largă majoritate (137 de voturi pentru, 33 împotrivă). Măsura va intra în vigoare pe 4 februarie.

”Vaccinarea este şansa pentru societatea noastră să atingă o libertate durabilă şi continuă, fără ca virusul să ne limiteze”, a declarat cancelarul conservator Karl Nehammer în faţa presei, înaintea şedinţei din parlament. El a recunoscut că subiectul ”face obiectul unei dezbateri intense şi pasionate”.

Mulţi austrieci se opun noii legi şi manifestează cu zecile de mii practic în fiecare weekend.

Guvernul insistă că obiectivul nu este de a impune nici vaccinarea cu forţa, nici sancţiuni financiare. Acestea vor putea ajunge la 600-3.600 de euro, dar vor fi ridicate dacă respectivul contravenient se va vaccina în termen de două săptămâni, scrie digi24.ro.

Votul de joi a intervenit în timp ce Austria a raportat un număr record de infectări, aproape 30.000. În jur de 72% din populaţie este vaccinată cu schema integrală, procent inferior celui din Franţa ori Spania.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, mai sunt de convins să se vaccineze un milion şi jumătate de adulţi. A fost anunţată şi o loterie, cu premii de 500 de euro pentru vaccinaţi.

Sursa foto: Arhiva Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan, mărturisire emoționantă după moartea mamei sale. Ce îi lipsește cel mai mult: „Era prima”
Click.ro
Daniel Buzdugan, mărturisire emoționantă după moartea mamei sale. Ce îi lipsește cel mai mult: „Era prima”
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Anunțul înfricoșător făcut de un copil criminal crescut într-o pușcărie de maximă siguranță: „O să mai omor și alți oameni”
Gandul.ro
Anunțul înfricoșător făcut de un copil criminal crescut într-o pușcărie de maximă siguranță: „O să mai omor și alți oameni”
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util