Când începe Asia Express 2021. Sezonul al patrulea al emisiunii este gata de debut. FOTO

Asia Express 2021 se va difuza din toamnă ( foto Antena 1 )

Nouă cupluri de vedete au pornit în aventura vieții lor, pe Drumul Împăraților, drum ce pornește din Turcia, trece prin Georgia și Azerbaidjan și continuă cu două destinații surpriză.

Asia Express 2021 se va difuza din toamnă, iar concurenţii vor fi nevoiţi să trăiască cu 1 euro pe zi, să-şi caute cazare şi transport şi să ajungă primii la destinaţie.

Citește și: Lorelai Bratu și Zarug, luați în colimator de fanii emisiunii Asia Express. Ce mișcare greșită au făcut

După zeci de planuri și strategii făcute acasă, vedetele au dat piept cu realitatea din Asia Express. „Ce am văzut noi acasă nu are nicio legătură cu ce se întâmplă aici”, mărturisește Shift. „Eu nu am crezut că va fi atât de greu”, spune și Adriana Trandafir.

„Nu credeam că pot fi atât de disperat”, declară Mihai Petre. Primele misiuni i-au luat deja prin surprindere, adrenalina e la cote maxime, iar cursa e în plină desfășurare.

Care sunt cel nouă perechi care se vor duela

Se anunță un sezon cu mult neprevăzut, provocări noi, situații inedite și vedete dispuse să treacă peste toate obstacolele pentru a câștiga amuleta supremă.
Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Lidia Bluble și sora ei, Estera, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francy, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital, sunt cele nouă perechi dornice de aventură și adrenalină.

Irina Fodor va prezenta noul sezon Asia Express, alături de Oase şi actorul Marius Damian, dat fiind că frumoasa prezentatoare Gina Pistol a devenit mămică recent şi nu mai poate prezenta emisiunea.

„Când producătorii m-au întrebat dacă vreau să merg în Asia Express, recunosc, m-am uitat un pic peste umăr, să văd dacă nu cumva vorbesc cu cineva din spatele meu.

Nu mă gândeam că după “Chefi la cuţite” va urma atât de repede un alt proiect.(…) Contextul în care se desfăşoară anul acesta competiţia este unic, aşa că provocările vor fi şi ele pe măsură”, declara Irina în urmă cu ceva timp.

Nu rata: Mihai Petre a făcut anunțul: participă la Asia Express! Ce reacție a avut Cabral

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Robert Tudor, pus la zid după ce s-a aflat cât ar costa casa sa! Cum le-a răspuns magicianul celor care îl întreabă de unde are bani: „Mai trebuie să mă justific?”
Click.ro
Robert Tudor, pus la zid după ce s-a aflat cât ar costa casa sa! Cum le-a răspuns magicianul celor care îl întreabă de unde are bani: „Mai trebuie să mă justific?”
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ștefan Popescu: Culisele votului din Israel. Eforturile lui Benjamin Netanyahu de a păstra puterea. De ce este favorit să rămână la conducerea țării
Gandul.ro
Ștefan Popescu: Culisele votului din Israel. Eforturile lui Benjamin Netanyahu de a păstra puterea. De ce este favorit să rămână la conducerea țării
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Mediafax Italia
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!
Mediafax Spania
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!