Cu ocazia împlinirii a vârstei de 49 d ani, premierul Florin Cîțu a primit un cadou inedit, din partea colegilor din Guvern. Este vorba de trei stilouri în culorile alianței USR-PLUS.
Într-o postare de pe pagina sa de Facebook, vicepremierul Dan Barna a dezvăluit că toată lumea care a avut să pună bani a contribuit la acest dar deosebit.
„Știți sentimentul acela când e ziua unui coleg și te gândești ce să-i faci cadou? Astăzi e ziua colegului nostru Florin Cîţu, premierul României.
Împreună cu colegii Cătălin Drulă, Cristian Ghinea, Vlad Voiculescu, Claudiu Nasui, Stelian Ion, Ciprian Teleman și Sergiu Hossu am pus mână de la mână și am cumpărat trei stilouri cu care am compus culorile coaliției, am semnat o felicitare cu urări și gânduri adecvate momentului și i le-am înmânat sărbătoritului.
La mulți ani, domnule premier și energie pentru a semna cât mai multe reforme asumate împreună”, a scris Barna pe Facebook.
Ionel Dancă: La mulți ani! Sănătate, putere de muncă și să ducă la îndeplinire toate angajamentele Partidului Național Liberal în cadrul coaliției.
Reporter: Cum vedeți faptul că este născut de 1 aprilie?
Ionel Dancă (râzând): Nu îți poți alege data de naștere!
Laurențiu Leoreanu: La mulți ani, sănătate, forță si putere să conducă Guvernul cât mai bine în interesul României și al românilor.