Scor de maidan în Liga a II-a: FC Buzău a învins-o pe Unirea Constanța cu 14-0!

Scor de maidan în Liga a II-a: FC Buzău a învins-o pe Unirea Constanța cu 14-0!
Faza de joc in meciul de fotbal dintre UTA Arad si Petrolul Ploiesti, contand pentru play-off-ul Ligii a 2-a Casa Pariurilor, disputant fara spectatori pe stadionul Motorul din Arad, miercuri,15 iulie 2020. © FOTO:Ciprian Petcut/Sport Pictures

Astăzi, începând cu ora 11:00, s-a desfășurat partida ce le-a pus față în față pe FC Buzău și pe Unirea Constanța. Cele două combatante și-au măsurat forțele pe stadionul echipei moldave, care a profitat de problemele din lotul oaspeților și s-a impus cu un scor neverosimil!

FC Buzău, scor ca în curtea școlii cu Unirea Constanța

Trupa dobrogeană trece printr-o perioada cumplită. Cei mai importanți jucători ai grupării și-au reziliat contractele, la fel ca staff-ul tehnic condus de Ianis Zicu. Astfel, Unirea Constanța a fost nevoită să alinieze pentru meciul de la Buzău o echipa formată în mare parte din juniori. Gazdele au profitat cu prisosință de acest fapt și s-a impus cu 14-0!

Marcatorii meciului au fost: Carstocea (’13), Chica-Rosa (’18, ’31, ’32), Ciobanu (’20, ’27, 40), Ekollo (’23, ’41, ’90), Oltean (’47), Neacsu (’73, ’84) și Rogac (’79).

Rezultatele zilei înregistrate în Liga a II-a

Astra Giurgiu – Unirea Slobozia 1-1;
CSC 1599 Șelimbăr – Dunărea Călărași 1-0;
FC Brașov – Unirea Dej 1-0.

Tot astăzi urmează să se mai dispute partidele “U” Cluj – Metaloglobus București (12:30)  și Petrolul Ploiești – Dacia Unirea Brăila (15:30).

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pretenții a avut Bunica pentru filmările cu Mircea Bravo la noul film „Băiat de milioane”. Actorul spune ce s-a întâmplat în realitate
Click.ro
Ce pretenții a avut Bunica pentru filmările cu Mircea Bravo la noul film „Băiat de milioane”. Actorul spune ce s-a întâmplat în realitate
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Explozie de fericire în rândul susținătorilor la auzul veștii că Georgescu va fi eliberat. Sute de persoane sunt în fața Tribunalului București
Gandul.ro
Explozie de fericire în rândul susținătorilor la auzul veștii că Georgescu va fi eliberat. Sute de persoane sunt în fața Tribunalului București
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util