BREAKING NEWS. Gabriela Firea a chemat Salvarea la Primărie în urmă cu puțin timp! Primarul General a ajuns de urgență la Spitalul Cantacuzino!

Alertă la Primăria București! Potrivit surselor CANCAN.RO, o ambulanță a fost chemată de urgență la Primărie, joi, iar medicii au urcat chiar la etajul 1, unde edilul Gabriela Firea are biroul. Atenție, vă prezentăm imagini și detalii în exclusivitate!

Sursele noastre susțin că primarul general a primit îngrijiri medicale chiar în birou, iar, după aproape 20 de minute, a ajuns la Spitalul Cantacuzino, de lângă Piața Domenii. (VEZI  ȘI: GABRIELA FIREA & MÂNA DREAPTĂ CARE CONDUCE CAPITALA, FILATE ŞI LA GINECOLOG?!)

Primarul Capitalei nu a mers cu salvarea la spital. La scurt timp după ce ar fi primit îngrijiri în propriul birou, Gabriela Firea a ieșit din clădirea Primăriei Generale, a urcat grăbită în mașină și a plecat spre spital. Aceleași surse ne-au mai precizat că primarul Capitalei a oprit mașina la o farmacie, de unde șoferul i-a adus medicamente.

Problemele de sănătate ale Gabrielei Firea

În urmă cu două săptămâni, Gabriela Firea declara, pentru Libertatea: „M-am operat de trei ori în șase luni, am fost în prag de moarte și n-am vărsat o lacrimă”.

Primarul general, Gabriela Firea, a fost supusă, în 22 martie 2019, unei intervenţii chirurgicale pentru remedierea unei afecţiuni a aparatului gastro-intestinal. Intervenţia a avut loc chiar la Spitalul “Doctor Ioan Cantacuzino”, acolo unde Gabriela Firea a mers joi.

Gabriela Firea a ajuns, joi, la Spitalul Cantacuzino

În mai, anul trecut, Gabriela Firea a vorbit despre sârma de patru centimetri descoperită în colonul său şi a spus că nu are nicio explicaţie despre cum a putut să o înghită. Gabriela Firea a explicat că este extrem de precaută şi că nu mănâncă repede.
Primarul general a precizat că s-a consultat cu mai multe persoane care i-au explicat că aliajul respectiv, în anumite condiţii, se poate transforma într-o sârmă mai mică, rotundă şi astfel ar fi putut ajunge într-o prăjitură, de exemplu.
Șoferul Gabrielei Firea a oprit la o farmacie, de unde i-a adus medicamente primarului general

Șoferul Gabrielei Firea a oprit la o farmacie, de unde i-a adus medicamente primarului general

”Poate vom rămâne toată viaţa cu această întrebare dacă a fost o întâmplare sau dacă a fost o mână criminală”, a spus Gabriela Firea.
În luna martie a acestui an, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, acuza că, în perioada în care a fost bolnavă şi a fost supusă unor intervenţii chirurgicale din cauza unei afecţiuni digestive, au existat oameni politici care se interesau de starea sa doar pentru a vedea dacă mai poate fi luată „în calcul”, din punct de vedere politic, şi că unii chiar ar fi încercat să aibă acces la documentele sale medicale. Gabriela Firea s-a arătat „uimită şi şocată” de „cinismul” acestor politicieni.

„Mă căutau pe la spital şi încercau să pătrundă în documentele medicale”

„Problemele de sănătate au fost foarte grave şi, din păcate, şi acum am un gol în stomac şi mi se strânge sufletul când îmi aduc aminte că inclusiv oameni din rândul politic se interesau cât de grav sunt bolnavă şi dacă mă mai pot lua în calcul sau nu în activitatea politică, în viaţa politică.
Nici eu nu ştiam – acum nu sunt ironică, chiar sunt sinceră – că sunt de temut pentru unii dintre politicieni şi mă căutau pe la spital şi încercau să pătrundă în documentele medicale, să vadă cât sunt de grav bolnavă, sau alţi oameni din politic care spuneau să nu mai candidez la Primăria Capitalei pentru că sunt foarte bolnavă şi trebuie să-mi văd de sănătate. Nu este prea uşor să vezi astfel de lucruri” , a spus Gabriela Firea.

Medicii i-au recomandat să reducă stresul și să mănânce sănătos

Întrebată dacă a formulat plângeri pe această temă, ea a răspuns: „Ce puteam să spun: Că a venit domnul X din partea domnului Y să vadă cât de grav bolnavă sunt?” (NU RATA: GABRIELA FIREA, AȘA CUM NU AI MAI VĂZUT-O + MESAJUL LA PRIMA ORĂ A DIMINEȚII)
Gabriela Firea a precizat că medicii i-au recomandat, pentru afecţiunea digestivă pe care a avut-o, să mănânce sănătos, să se odihnească, să reducă stresul, să facă sport.
Gabriela Firea a mai spus că îi este greu să respecte indicaţiile legate de odihnă şi stres, dar că aleargă acasă pe o bandă pe care i-au oferit-o soţul şi fiii săi cei mari.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Click.ro
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
go4it.ro
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Dan Negru vorbește în exclusivitate pentru Gândul despre scenariul candidaturii sale la Primăria Timișoarei, după plecarea lui Fritz: “Da, recunosc, mi s-a propus”
Gandul.ro
Dan Negru vorbește în exclusivitate pentru Gândul despre scenariul candidaturii sale la Primăria Timișoarei, după plecarea lui Fritz: “Da, recunosc, mi s-a propus”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea