Betty se iubește cu un membru al trupei lui Florin Salam! Fata manelistului și-a părăsit soțul, iar divorțul bate la ușă!

Problemele din cuplul Betty Salam – Cătălin Vișănescu nu sunt de ieri, de azi. Cei doi au avut o căsnicie zbuciumată în ultima perioadă, iar acum, fata celebrului manelist este hotărâtă să divorțeze. Mai mult, se iubește de câteva luni, spun sursele noastre, cu Roberto, nimeni altul decât vocea a doua a lui Florin Salam. Betty a părăsit, de câteva zile, căminul conjugal, și-a anunțat părintele despre intențiile ei și nu mai vrea calea de întoarcere. CANCAN.RO are detaliile explozive, în exclusivitate.

Betty Salam a dat frâu liber sentimentelor pentru Roberto, astfel că a pus piciorul în prag și a rupt căsnicia, nu însă și oficial. Ceva mai târziu, spun apropiații celor doi, o va face și-n acte, fie la notar, fie în instanță. Până atunci mai este de așteptat, certitudinea vine cu noua relație a artistei, care a prins drag de membrul trupei tatălui său, alături de care trăiește, se pare, povestea de dragoste pe care a visat-o.

Betty Salam și Cătălin Vișănescu s-ar fi despărțit Foto: Instagram.com

Betty Salam și Cătălin Vișănescu s-au desparțit pentru a doua oară (Foto: Instagram.com)

Betty i-a spus lui Florin Salam că nu-și mai iubește soțul

De câteva luni s-a înfiripat relația, și merge bine, spun același surse. Mai mult, Betty nu i-ar fi ascuns nimic tatălui ei, care, la început, a încercat o împăcare, dar fără sorți de izbândă, așa că a acceptat, de dragul fiicei pe care o iubește ca ochii din cap.

”I-a spus tatălui ei că nu-l mai iubește pe Cătălin, iar Florin Salam a încercat ceva, dar, în cele din urmă, a lăsat-o pe Betty să-și facă viața așa cum simte. A fost de acord cu doleanțele ei, dacă nu-și mai iubește soțul. Divorțul e bătut în cuie, nu mai e cale de întoarcere. S-a vorbit și despre copilul lor, au stabilit să sămână la ea”, a povestit, pentru CANCAN.RO, un apropiat al familiei.

Betty Salam, care acum se află la mare alături de o prietenă, și Cătălin Vișănescu ar urma să divorțeze în cel mai scurt timp, dacă vor ajunge la notar, însă procesul s-ar întinde, în condițiile în care se instanța va decide, ne-au mai șoptit sursele.

Florin Salam are om de nădejde pentru vocea a doua, pe Roberto, care i-a devenit și iubit lui Betty (Foto: Instagram)

Betty și Cătălin, în prag de divorț și anul trecut

Betty și Cătălin nu se află, însă, la prima experiență de acest fel, iar atunci totul s-a încheiat cu o împăcare. Anul trecut, fata lui Florin Salam și soțul ei se despărțeau, după o presupusă idilă a lui Betty cu un celebru manelist. Betty a plecat de acasă, după o ceartă banală, fix cum s-a întâmplat și acum, iar apropiații vorbeau deja despre divorț.

Doar că scandalul s-a aplanat, treptat, iar Betty și Cătălin au revenit la mariajul început în urmă cu șapte ani (Vezi AICI detalii), perioadă în care a apărut pe lume și băiețelul lor, Mathias.

(NU RATA: Betty Salam, adevărul din spatele împăcarii cu Cătălin! Cine a făcut marele pas pentru salvarea căsniciei?! ”Ne-am întâlnit, am plâns amândoi…”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Click.ro
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Cine ar putea să preia conducerea Serbiei după înfrângerea lui Vucic. Cardiologul Ilija Srdanović, inima mișcării Lista Studenților, nu susține aderarea Serbiei la UE și se opune sancțiunilor împotriva Rusiei
Gandul.ro

Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util