Bani pentru români de la 1 ianuarie! Guvernul va adopta majorarea pensiilor și alocațiilor

Bani pentru români de la 1 ianuarie! Guvernul va adopta majorarea pensiilor și alocațiilor
Veste bună pentru pensionarii români

Guvernul are, pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri, Ordonanţa de Urgenţă care prevede majorarea alocaţiilor de la 1 ianuarie 2022.

Alocaţia pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani va ajunge la 243 de lei, iar cea pentru copiii de până la 2 ani va fi 600 de lei. De asemenea, Guvernul va majora punctul de pensie la 1.586 de lei şi pensia minimă de la 800 la 1.000. În plus, în ianuarie se va acorda aşa-numita a 13-a indemnizaţie persoanelor cu handicap.

Pe ordinea de zi a reuniunii de miercuri a Cabinetului Ciucă se mai află proiecte de OUG care vizează măsuri referitoare la salarizarea personalului din sistemul administraţiei penitenciare, modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru acordarea indemnizaţiei compensatorii pentru persoanele cu handicap şi modificarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.

Câţi bani vor primi copiii începînd cu 1 ianuarie

  • 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  • 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani
  • 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap

Ce sume vor primi persoanele cu handicap

OUG prevede, de asemenea, acordarea, în mod extraordinar, a celei de-a 13-a indemnizaţii persoanelor cu dizabilităţi în ianuarie 2022. Pentru persoanele adulte cu handicap, indemnizaţia compensatorie se acordă după cum urmează:

  • în valoare de 350 lei pentru persoana cu handicap grav;
  • în valoare de 265 lei pentru persoana cu handicap accentuat;
  • în valoare de 60 lei pentru persoana cu handicap mediu.

Pentru copilul cu handicap indemnizaţia compensatorie se acordă după cum urmează:

în valoare de 300 lei pentru copilul cu handicap grav;

în valoare de 175 lei pentru copilul cu handicap accentuat;

în valoare de 60 lei pentru copilul cu handicap mediu.

Sursa foto: Arhiva Cancan

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce frumoasă e fiica Marinei Almășan, stabilită la Paris! Zici că-i actriță franțuzoaică: „Și-a ales o viață departe de ochii lumii”
Click.ro
Ce frumoasă e fiica Marinei Almășan, stabilită la Paris! Zici că-i actriță franțuzoaică: „Și-a ales o viață departe de ochii lumii”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. A fost jurnalist și ambasadorul României la Paris
Gandul.ro
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. A fost jurnalist și ambasadorul României la Paris
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”