Avertizare meteorologică de vreme rea în țară. Dimineața zilei de 20 ianuarie va fi și mai geroasă.
Dinu Mărăşoiu, de la Administraţia Naţională de Meteorologie, a explicat la Antena 3 ce ne aşteaptă în perioada următoare.
”În noaptea care urmează, treptat, precipitațiile sunt și sub formă de lapoviță sau ploaie și pe arii restrânse se depune polei. În vestul țării, de asemenea, vântul prezintă intensificări la munte, cu viteze în general de 50-70 km/h, iar pe crestele înalte, chiar viteze de 80-90 km/h, acolo viscolind ninsoarea și spulberând ninsoarea.
Astăzi, vremea se menține deosebit de rece, maximele rămânând preponderent negative, iar la noapte, precum și în dimineața zilei de miercuri, 20 ianuarie, așteptăm să mai fie ger, dar numai pe arii restrânse”
Meteorologii anunţă că valul de frig care s-a năpustit asupra României va mai persista câteva zile. Mai exact, de miercuri, vremea se va mai încălzi, astfel că, temperaturile vor ajunge până la 10 grade Celsius la sfârşitul acestei săptămâni.