Astăzi este sărbătoare cu cruce roșie, Sfinții Trei Ierarhi. Ce este interzis să faci în această zi?

Astăzi este sărbătoare cu cruce roșie, Sfinții Trei Ierarhi. Ce este interzis să faci în această zi?
Sărbătoare mare astăzi

Pe 30 ianuarie, credincioșii îi sărbătoresc pe Sfinții Trei Ierarhi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul sau Sfântul Ioan Gură de Aur. Ce este strict interzis să faci în această zi de sărbătoare mare?

La finalul secolului al XI-lea, între credincioși a existat un conflict în ceea ce privește rolul ierarhilor în viața bisericească, iar atunci cei trei ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur au mers în fața Episcopului Ioan al Evhaitelor și au zis că toți sunt egali în fața lui Dumnezeu și nu trebuie să se facă nicio diferență.

După cuvintele pe care i le-au adresat Episcopului, aceasta a decis ca cei trei ierarhi să fie pomeniți într-o zi specială, ziua de 30 ianuarie, în această zi fiind sărbători toți trei.

Duminică, 30 ianuarie 2022 este o zi importantă, încărcată de însemnătate spirituală. Tradiția populară și datinile bisericești ne avertizează că nu trebuie să facem anumite activități, altfel ghinionul se va năpusti pe casele noastre.

Ce nu ai voie să faci în această zi sfântă?

În această zi nu se fac treburi casnice: nu se spală rufe şi nu se mătură pentru a evita pericolul de înec, de întâmplări violente sau infirmitate. Totodată, nu este bine să împrumuți lucruri din casă ca să fi ferit de pagubă.

Ce este bine să faci pe data de 30 ianuarie?

În această zi mare de sărbătoare, oamenii trebuie să meargă de dimineață la biserică ca să aprindă lumânări și să pomenească rudele și prietenii adormiți. Doamnele trebuie să aducă colivă la biserică și să dea de pomană pește și fructe proaspete la trei bărbați pentru sufletele oamenilor morți din familie.

De altfel, femeile văduve care au probleme financiare sau de sănătate trebuie să se roage la Sfântului Grigorie pentru a primi ajutor.

Cine vrea să aibă bucurii în acest an, trebuie să se împace cu toți oamenii certați de Sfinții Trei Ierarhi și să ajute un copil sărman care vrea să devină preot. Totodată, femeile care au păcătuit făcând un avort e bine să facă pomeniri şi să împartă ofrande a pentru fi iertate.

Ce trebuie să facă fetele nemăritate?

Există anumite datini străvechi doar pentru fetele nemăritate. Duminică, tinerele trebuie să se roage și să țină post, altfel viitorul lor mariaj va fi plin de nefericire. De altfel, domnișoarele nu trebuie să facă trebuie casnice astăzi, atfel vor avea ghinion în dragoste.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Ultimul tun al cancelariei lui Bolojan le-a explodat în față. Jumătate de milion de euro pentru autoturisme „închiriate” prin firma fiului unui mare liberal. A câștigat licitația fără să aibă mașinile din contract, așa că a dat altele. Gratis
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia