Anunțul făcut de OMS: ”Nu există niciun motiv să ne îndoim că actualele vaccinuri nu protejează împotriva Omicron”

Anunțul făcut de OMS: ”Nu există niciun motiv să ne îndoim că actualele vaccinuri nu protejează împotriva Omicron”

Directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, Michael Ryan, susține că nu există niciun motiv ca oamenii să se îndoiască de faptul că actualele vaccinuri nu ne-ar proteja împotriva noii variante, Omicron.

”Avem vaccinuri foarte eficiente care s-au dovedit a fi puternice împotriva tuturor variantelor până acum, în ceea ce priveşte severitatea bolii şi spitalizarea, şi nu există niciun motiv să credem că nu ar fi cazul cu Omicron. Comportamentul general pe care îl vedem până acum nu arată nicio creştere a severităţii. De fapt, unele locuri din Africa australă raportează simptome mai uşoare”, a explicat Michael Ryan.

“Trebuie să fim foarte atenţi la modul în care analizăm aceste date”, a adăugat, totuşi, Michael Ryan, având grijă să sublinieze faptul că ne aflam la începutul studiilor noii variante.

Compania germană de biotehnologie, care colaborează cu gigantul american Pfizer în ceea ce privește vaccinurile COVID-19, a declarat pentru Business Insider că a inițiat „dezvoltarea unui vaccin adaptat” pentru Omicron. Serul ar putea fi gata în aproximativ 100 de zile.

Oamenii de știință urmăresc îndeaproape varianta Omicron a coronavirusului, sau B.1.1.529, care a fost detectată pentru prima dată în sudul Africii. Experții în sănătate publică spun că noua variantă se transmite mult mai ușor și este mai periculoasă. (CITEȘTE ȘI: CE SPUNE VALERIU GHEORGHIȚĂ DESPRE VARIANTA OMICRON A CORONAVIRUSULUI: ”SUNT INDICII CĂ ESTE O VARIANTĂ DE SCĂPARE DE PROTECȚIA ANTICORPILOR”)

”Înțelegem îngrijorarea experților și am inițiat imediat investigații privind varianta omicron (B.1.1.529), precum și dezvoltarea unui vaccin adaptat, ca parte a dezolvării noastre standard pentru noile variante. Primii pași de dezvoltare a unui potențial nou vaccin se suprapun cu cercetările necesare pentru a evalua dacă va fi nevoie de o nouă doză. Obiectivul acestei abordări, care a fost inițiată joia trecută, este de a acționa rapid dacă o nouă variantă are nevoie de un vaccin specific”, au anunțat reprezentanții BioNTech.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Click.ro
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Cine ar putea să preia conducerea Serbiei după înfrângerea lui Vucic. Cardiologul Ilija Srdanović, inima mișcării Lista Studenților, nu susține aderarea Serbiei la UE și se opune sancțiunilor împotriva Rusiei
Gandul.ro

Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util