ANM, avertizare șocantă. Un ciclon va intra în România. Vor fi fenomene meteo violente

ANM, avertizare șocantă. Un ciclon va intra în România. Vor fi fenomene meteo violente
ANM, avertizare șocantă. Un ciclon va intra în România

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo de ultimă oră. Un ciclon a cuprins România, astfel că în următoarele zile, pe teritoriul țării noastre, sunt așteptate precipitații abundente, care vor lua forma unor furtuni violente.

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat ploi în toată ţara până luni dimineaţă. Pe alocuri, ploile vor avea caracter de furtună, cu fulgere, mai ales în jumătatea de sud a României.

”Cantităţile de apă vor depăşi local – în perioade scurte de timp sau prin acumulare în intervale de 24 de ore – 15…20 l/mp, iar izolat, mai ales în Oltenia, Muntenia şi zonele montane aferente, 30…40 l/mp. În intervalul menţionat va ploua temporar în toate regiunile şi vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice, mai însemnate cantitativ în sud-vestul, sudul şi sud-estul ţării”, conform România TV.

Ciclonul, o perturbație atmosferică

Ciclonul (în greacă κυκλώνας, kiklónas – care se rotește) este o perturbație atmosferică cu presiune scăzută și cu o circulație a aerului în jurul centrului în sensul invers acelor de ceasornic – în emisfera nordică – și în sensul acelor de ceasornic în emisfera sudică.

Este un vânt puternic, cu deplasarea aerului în spirală, însoțit de ploi torențiale și de descărcări electrice, specifice regiunilor tropicale din bazinul Oceanului Indian, el fiind numit în aceste regiuni și ciclon tropical sau taifun. Se manifestă deosebit de intens la sud de ecuator în regiunile Golfului Bengal, Mauritius, La Réunion, Madagascar, coasta Africii de Est și Australia. Însă, în ultimii ani, chiar și Europa a fost afectată.

În stratul de frecare, vântul are componenta orientată către centru conform gradientului baric. Datorită orientării vântului către centrul ciclonului, în partea sa centrală domină mișcările ascendente. Față de anticicloni, ciclonii determină un timp în general închis, cu precipitații și vânturi intense. (sursa – Wikipedia)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

„Arată foarte diferit”. Meryem Uzerli, celebră pentru rolul Sultanei Hürrem, și-a surprins fanii cu apariția sa la Festivalul de Film de la El Gouna. Mulți nu o mai recunosc
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
„Arată foarte diferit”. Meryem Uzerli, celebră pentru rolul Sultanei Hürrem, și-a surprins fanii cu apariția sa la Festivalul de Film de la El Gouna. Mulți nu o mai recunosc
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adina Buzatu, în lupta cu kilogramele! Se îngrășa pentru a-i face pe plac mamei sale: „Mă simțeam grasă, mă simțeam urâtă”
Click.ro
Adina Buzatu, în lupta cu kilogramele! Se îngrășa pentru a-i face pe plac mamei sale: „Mă simțeam grasă, mă simțeam urâtă”
Sfântul Dumitru se sărbătorește pe 26 sau pe 27 octombrie? De ce sunt două praznice importante în zile consecutive
Digi 24
Sfântul Dumitru se sărbătorește pe 26 sau pe 27 octombrie? De ce sunt două praznice importante în zile consecutive
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Honda CR-V diesel: fiabilitate japoneză sau reparații costisitoare?
Promotor.ro
Honda CR-V diesel: fiabilitate japoneză sau reparații costisitoare?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Medic din București, terorizat de cămătari: „De mine nu scapi nici când mori”/O asistentă ar fi fost „informatoarea” interlopilor
Gandul.ro
Medic din București, terorizat de cămătari: „De mine nu scapi nici când mori”/O asistentă ar fi fost „informatoarea” interlopilor
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util