Gabriela Andreiașu, directorul Agenției Naționale Antidoping (ANAD), a venit cu noi precizări în cazul de dopaj al Simonei Halep, depistată pozitiv la un control efectuat la US Open 2022. Vestea bună este că există o posibilitate ca ex-liderul WTA să scape de suspendare.
Simona Halep (31 de ani) a fost depistată pozitiv cu Roxadustat la un control efectuat la US Open 2022 și a fost suspendată provizoriu. Deși se află într-o situație delicată, sportiva noastră primește și vești bune.
(VEZI AICI: SIMONA HALEP, DIN NOU PE TEREN, ÎN PLIN SCANDAL DE DOPAJ! UNDE A FOST FILMATĂ | VIDEO)
“Am citit că s-a stabilit un anumit termen pentru audiere în regim de urgență. Noi nu avem cunoștință de acest termen, dacă avocații au spus, probabil că așa este. Pot să confirm că procedural, după impunerea unei suspendări provizorii, se organizează în cel mai scurt timp posibil o audiere în regim de urgență.
În cadrul acestei audieri, sportivul poate să aducă probe și dacă demonstrează că un produs pe care l-a folosit și ne referim la suplimente, dacă a fost contaminat cu o substanță interzisă, atunci sancțiunea se poate ridica. Se poate, deci nu e obligatoriu, trebuie demonstrat acest lucru.
Această suspendare provizorie se poate impune în 2 moduri. Fie prin prima notificare care se comunică sportivului sau notificare de punere sub acuzare, sau printr-o decizie separată. În cazul Simonei Halep s-a impus prin notificarea care i-a fost comunicată. Se organizează imediat o audiere, în regim de urgență, asta e terminologia din Codul Mondial Antidoping tocmai pentru a-i da posibilitatea sportivului să se apere”, a spus directorul ANAD.
“În cazul în care ar fi folosit ceva contaminat fără știrea lui, nu era etichetat, nu ar fi bănuit, era de exemplu un sinonim al unei substanțe de pe lista interzisă și chiar dacă ar fi făcut tot posibilul să caute ingredientele, le verifica pe fiecare și acel sinonim al substanței nu apărea în lista interzisă, atunci sportivul nu avea acea vină totală și se putea ridica perioada de suspendare provizorie”, a declarat Gabriela Andreiașu, la Sport Total FM.