„America Express” devine „Europa Express”?! Ce schimbare ar plănui șefii Antena 1 pentru sezoanele următoare

"America Express" devine "Europa Express"?! Ce schimbare ar plănui șefii Antena 1 pentru sezoanele următoare
America Express ar putea deveni Europa Express

Înainte să se numească America Express, emisiunea a pornit de la formatul Asia Express, în 2018, care a avut 4 sezoane. Din sezonul 5, anul 2022, producătorii de la Antena 1 au decis să schimbe numele și continentul, ajungând la forma din prezent. Totuși, din 2024, ne-am putea aștepta la o nouă schimbare, poate chiar Europa Express.

După momentele de coșmar prin care a trecut în Columbia, Mona Segall a decis să nu mai facă emisiunea în America, fie de Nord, fie, mai ales, de Sud. În acest context, ar fi mai multe variante posibile. Prima ar fi revenirea la formatul Asia Express, dar și acolo sunt riscuri în ceea ce privește securitatea.

America Express devine Europa Express? Ce s-ar putea întâmpla cu emisiunea de pe Antena 1

Din moment ce formatul este extrem de iubit și aduce rating către Antena 1, slabe sunt șansele să „îngroape” Mona Segall un astfel de produs. Ca urmare, ar putea să revină la vechiul format, cel de Asia Express.

America Express Antena 1

Mona Segall, producătoarea America Express de la Antena 1

Nu ar fi exclus ca, în următoarele sezoane, acerba competiție să se desfășoare în Europa. Este mult mai aproape, mult mai sigur și poate că ar convinge și mai multe vedete să intre în cursa pentru marele premiu de 30.000 de euro.

(CITEȘTE ȘI: Ce lucra Mona Segall, de la America Express, pe vremea comuniștilor. A avut intrare în televiziune de la vârste fragede)

Toate detaliile despre sezoanele anterioare

Primul sezon, cel din 2018, s-a numit Drumul Dragonului și a fost sub formatul de Asia Express. Câștigătorii au fost Raluka și Ana Baniciu, pe următoarele locuri clasându-se echipele Liviu Vârciu & Andrei Ștefănescu și Daniela Crudu & Vica Blochina. Călătoria a purtat vedetele din Vietnam în Thailanda, prin Laos și Cambodgia.

În sezonul cu numărul 2, CRBL și Oase au ieșit câștigători. Drumul Elefantului a fost din Sri Lanka până în India, iar în sezonul cu numărul 3, Drumul Comorilor, Răzvan Fodor și Sorin Bontea au câștigat Drumul Comorilor, din Filipine până în Taiwan.

Sezonul 4, ultimul de Asia Express, i-a purtat pe concurenți pe Drumul Împăraților, din Turcia până în Israel, trecând prin Georgia și Iordania. Pe primul loc au fost Mihai Petre și soția sa, Elwira, care au încasat cei 30.000 de euro.

Sezonul 5 a fost cel care a schimbat regulile jocului și s-a filmat în america, Drumul Aurului, câștigat de Nelu Cortea și Cătălin Bordea.

(CITEȘTE ȘI: Eliminare America Express | Câți bani au primit Iuliana Pepene și Sonia Simionov, de la Antena 1, pentru cele 5 săptămâni de chin)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Parada modei! Care e mai elegantă, Angela Similea sau Corina Chiriac? Verdictul stilistului Florin Burescu: „Știu să capteze atenția”
Click.ro
Parada modei! Care e mai elegantă, Angela Similea sau Corina Chiriac? Verdictul stilistului Florin Burescu: „Știu să capteze atenția”
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Cine ar putea să preia conducerea Serbiei după înfrângerea lui Vucic. Cardiologul Ilija Srdanović, inima mișcării Lista Studenților, nu susține aderarea Serbiei la UE și se opune sancțiunilor împotriva Rusiei
Gandul.ro

Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util