S-a dat alarma în Vâlcea, după ce a fost descoperit un colet suspect chiar în fața Prefecturii orașului. Mai mulți polițiști, dar și ofițeri SRI și ambulanțe au împânzit zona și urmează să facă verificări. Autoritățile i-au sfătuit pe localnici să evite locul.
Un colet suspect a fost găsit lângă un coș de gunoi din fața Instituției Prefectului Vâlcea. La fața locului s-au dus mai multe echipaje ale Poliției, Poliției Locale, ISU Vâlcea, ofițeri SRI și ambulanțe.
“Ca urmare a depistării unui colet suspect în fața Instituției Prefectului Vâlcea, efectivele Direcției Poliției Locale Râmnicu Vâlcea asigură măsuri de ordine, îndrumare și fluidizare a traficului rutier în zonă alături de celelalte instituții de ordine și siguranță.
Vă adresăm rugămintea să respectați dispozițile organelor de ordine!”, se arată într-un anunț al Poliției Locale Râmnicu Vâlcea.
Știre în curs de actualizare.