Alertă în Bistrița! Cioban de 19 ani, dispărut după ce turma s-a întors fără el

Alertă în Bistrița! Cioban de 19 ani, dispărut după ce turma s-a întors fără el
Cioban dispărut

Un tânăr cioban în vârstă de 19 ani din Runcu Salvei, județul Bistrița-Năsăud, este căutat de autorități și de zeci de voluntari după ce a dispărut în timp ce se afla cu turma de oi. Alin Ionuț Constantin a plecat cu animalele spre zona Poiană și nu s-a mai întors acasă, iar îngrijorarea familiei a crescut în momentul în care oile au revenit singure.

Tânărul, care își ajuta familia la activitățile gospodărești și se ocupa inclusiv de animale, a plecat marți, 29 septembrie, în jurul orei 09:00. După ce au observat că acesta nu mai revine, rudele au încercat să îl contacteze telefonic, însă nu au mai reușit să ia legătura cu el.

Alertă în Runcu Salvei

Dispariția a fost semnalată autorităților, iar polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați cu privire la caz. Potrivit semnalmentelor transmise de oamenii legii, Alin Ionuț Constantin are aproximativ 1,70 metri înălțime, cântărește în jur de 65 de kilograme, are părul șaten, iar la momentul plecării purta o bluză verde și pantaloni albaștri.

În paralel cu demersurile autorităților, localnicii s-au mobilizat pentru căutarea băiatului. Printre cei implicați se află și primarul comunei Runcu Salvei, Daniel Pop, care a explicat cum a aflat despre dispariție și ce măsuri au fost luate după semnalarea cazului.

„A plecat ieri cu oile, că ei asta fac, sunt oieri, și nu s-a mai întors. S-au întors doar animalele. Dimineață, membrii familiei lui au venit la mine și mi-au spus, și am sunat la poliție. A venit un echipaj, am informat.

Acum ne-am mobilizat să îl căutăm. Suntem vreo 20 deja, și am înțeles că vor mai veni. Îl căutăm și ne gândim inclusiv la cel mai negru scenariu. Zilele trecute, în zonă, a fost văzută o ursoaică cu pui.

Am cerut inclusiv ajutorul celor de la salvamont, care vin cu o dronă cu termoviziune și sperăm să îl găsim. Să i se fii terminat doar bateria la telefon și să fie bine undeva. Dar suprafața e foarte mare și vegetația e deasă”, a spus primarul.

Cioban de 19 ani, căutat după ce turma s-a întors fără el

Căutările se desfășoară în special în zona Poiană, acolo unde tânărul ar fi fost văzut pentru ultima dată. Edilul a făcut apel la localnici să se alăture operațiunilor, dar le-a recomandat să nu intre singuri în sectoarele considerate periculoase și să păstreze legătura cu echipele de intervenție.

Alin Ionuț Constantin era obișnuit să meargă cu animalele familiei și plecase în ziua respectivă cu o turmă de aproape 300 de oi. În comunitate circulă și informația potrivit căreia, în apropierea zonei în care s-ar fi aflat tânărul, ar fi fost observată recent o ursoaică împreună cu puii. Deocamdată, această informație nu a fost confirmată oficial de autorități, însă este luată în calcul în contextul operațiunilor de căutare.

Zona în care au loc verificările este una întinsă și dificil de parcurs, iar echipele încearcă să refacă traseul urmat de tânăr și să stabilească ultimele locuri în care acesta ar fi putut ajunge. Polițiștii din Bistrița-Năsăud fac apel la orice persoană care deține informații despre Alin Ionuț Constantin să contacteze de urgență autoritățile. În acest moment, căutările continuă.

CITEŞTE ŞI: Arbitrul Gheorghe Moldovan, condus pe ultimul drum. Imaginile durerii de la înmormântare

Mesajul sfâșietor transmis de fratele lui Gheorghe Moldovan. Arbitrul a fost găsit fără viață în locuința soției, cu care se afla în proces de divorț

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Gandul.ro
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!