Ahmed Sami El Bourkadi, principalul suspect al dublei crime din Iași, și-a dat foc în închisoare. Studentul marocan se află în stare gravă

Ahmed Sami El Bourkadi, principalul suspect al dublei crime din Iași, și-a dat foc în închisoare. Studentul marocan se află în stare gravă
Sami El Bourkadi. Sursă foto: BZI

Ahmed Sami El Bourkadi, studentul marocan aflat în Penitenciarul Iași după ce, la începutul lunii decembrie a anului trecut și-ar fi ucis un prieten marocan și pe iubita româncă a acestuia, și-a dat foc, miercuri, în Penitenciarul Iași, scrie Gândul.

UPDATE: Reprezentanții Penitenciarului Iași au explicat că este vorba despre un deținut care a dat foc la o saltea într-o secție alăturată celei în care se află Ahmed Sami El Bourkadi. Nu au fost înregistrate victime și niciunul dintre deținuți nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

„Din primele cercetări un deținut a încercat să dea foc la o saltea, s-au alertat gardienii, s-a intervenit de urgență, nu au fost victime și nici deținuți transportați la spital”, a declarat Gabriela Topoliceanu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Iași.

Avocata studentului marocan susține că acesta nu a fost implicat în conflict;„El este pe secția 9, camera 4. Niște deținuți condamnați definitiv de pe secția 7 au fost nemulțumiți că nu au primit televizor în camera și a fost un conflict pe secția respectivă, dezamorsat în timp scurt. Clientul meu nu a fost implicat în nimic, a fost transferat ieri, i s-au acordat toate drepturile, s-a programat vizita cu familia, i s-a activat cartela să cumpere lucruri din magazin. Până acum a fost în arestul IPJ, odată cu trimiterea în judecată a fost mutat în Penitenciar fiindcă instanța a aprobat măsura preventivă”, a declarat Raluca Andrei, avocata marocanului.

Autoritățile au intervenit cât au putut de repede, însă, potrivit unor surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, deținutul ar fi suferit arsuri grave.

Celula în care a avut loc incidentul a fost sigilată, pentru ca polițiștii să poată face cerceatea la fața locului, iar la nivelul Penitenciarului Iași a ar fi declanșată o anchetă pentru a se stabili cum a fost posibil ca un deținut încarcerat în condiții de maximă siguranță să se poată autoincendia.

Cine este suspectul crimelor din Moara de vânt

Ahmed Sami El Bourkardi a plecat spre Roma pe data de 11 decembrie, la o zi de la descoperirea macabră, împreună cu iubita lui, Imane El Adraoui. Ambii au plecat într-un city break pe care îl achitase el cu mai mult de o lună în urmă. Iubita lui Ahmed Sami El Bourkardi, Imane El Adraoui, este o tânără din El Jadida (Maroc), care, de ceva vreme, este stabilită la Iași pentru studii.

Ahmed Sami El Bourkardi, presupusul criminal de pe Moara de Vânt, s-a născut pe 25 iunie 2001 și a ajuns la Iași de 2 ani pentru a urma cursurile Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, din Iași.

Tânărul a fost la spital, după ce și-ar fi măcelărit victimele

Pe 9 decembrie, Ahmed Sami El Bourkadi s-a prezentat la Spitalul Sf. Spiridon din Iași cu o plagă la mâna dreaptă. A fost dus în secția de chirurgie plastică, dar nu a mai revenit la UPU: ”Pe data de 9 decembrie s-a prezentat în urgenţă o persoană de naţionalitate străină care avea o plagă la mâna dreaptă şi a primit îngrijiri medicale în clinica de Plastică Reconstructivă din cadrul spitalului. Din clinică nu a mai revenit în unitatea de primiri urgente”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, şefa UPU SMURD.

CITEȘTE ȘI: DETALII HALUCINANTE DIN ANCHETA DUBLULUI ASASINAT DE LA IAŞI! CE A FĂCUT UCIGAŞUL CUPLULUI DUPĂ TERIBILA CRIMĂ

Cei doi studenți au avut parte de o moarte violentă

Ioana Vanesa Burlacu prezenta pe trup nu mai puțin de 33 de plăgi tăiate. Studentul marocan, Youssef Ajniyah, prezenta 17 plăgi înțepat-tăiate. Testele de droguri au ieșit negative. De asemenea, urmele de pe corp arată că cei doi tineri ar fi încercat să se apere în fața criminalului.

NU RATA: TATĂL VANESEI, TÂNĂRA UCISĂ ÎMPREUNĂ CU IUBITUL MAROCAN, FACE DEZVĂLUIRI SFÂȘIETOARE. FIICA SA I-AR FI CERUT AJUTORUL ÎNAINTE SĂ MOARĂ

„Persoana de sex feminin prezenta 33 de plăgi tăiate, iar persoana de sex masculin prezenta 17 plăgi înțepat-tăiate, cu atingerea organelor vitale. Examenele de laborator vor confirma ceea ce medicii legiști au constatat necroptic. Nu s-a identificat prezența alcoolului, cel puțin la persoana de sex feminin. Nici testele pentru droguri nu au ieșit pozitive. Plăgile aveau dispoziție pentru afectarea organelor vitale și dispunerea lor erau aproape identică. Sunt o parte din leziune în regim de apărare. Nu există urme de incendiere. Au avut parte de o moarte violentă”, preciza prof.dr. Diana Bulgaru, la câteva zile după teribila crimă.

Sursă foto: BZI

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Click.ro
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
A început ședința crucială, în care Călin Georgescu află dacă va fi eliberat sau mai rămâne în arest pentru încă 30 de zile. S-ar putea ajunge din nou la scenariul completului de divergență, care a decis ca Georgescu să rămână închis
Gandul.ro

Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute