Adrian Mutu: „Sper ca suporterii să vadă un Rapid victorios!”

Adrian Mutu: „Sper ca suporterii să vadă un Rapid victorios!”
Adrian Mutu a antrenat inclusiv la Rapid

Astăzi, de la ora 21:30, va avea loc Rapid – UTA, partida contând pentru runda a VI-a din SuperLigă. Duelul din Giulești va fi arbitrat de Iulian Călin.  

Două puncte despart cele două formații înaintea disputei din Capitală. Echipa lui Adrian Mutu se află pe locul 6 cu 9 puncte, în timp ce „Bătrâna Doamnă” ocupă locul 12 cu 7 puncte.

„Alb-vișinii” vin după un 0-1 pe „Ilie Oană” din Ploiești cu Petrolul, aceasta fiind a doua înfrângere înregistrată în primele cinci runde, precedenta fiind tot cu 1-0 în prima etapă în fieful campioanei en-titre, CFR Cluj. Între cele două eșecuri, bucureștenii au bifat trei victorii, 2-0 și 2-1 cu FCSB și FC Argeș pe teren propriu și 1-0 în fieful Universității Craiova.

„Un meci dificil, greu, pentru că întâlnim o echipă bună a campionatului. O știm bine. E o echipă incomodă. Trebuie să fim atenți. Venim după o înfrângere nemeritată. Nu a fost greu să îi montez. Asta e ideea când pierzi, ne simțim datori. Am discutat și despre meci, au fost multe greșeli neforțate ale jucătorilor. Știm care au fost părțile noastre de vină. Sperăm să ne întoarcem la victorie. Trebuie să mergem mai departe. Suntem supărați pentru înfrângere, dar nu avem ce să facem, avem de învățat. Echipa a jucat. Ceea ce m-a nemulțumit au fost greșelile neforțate. Nu am fost concreți în fața porții. Eu sper să vadă suporterii un Rapid victorios”, a declarat Adrian Mutu, la conferința de presă, premergătoare duelului cu arădenii.

De partea cealaltă, UTA a alternat evoluțiile slabe cu unele bune, contabilizând două eșecuri (0-2 la FC Argeș și 0-3 la FC Voluntari), o remiză (0-0 la Sf. Gheorghe cu Sepsi) și două victorii, ambele pe teren propriu (2-0 cu Petrolul și 2-1 cu „U” Cluj).

Pariuri: Rapid – UTA               
1X și 1-4 goluri – cota 1.42
PSF X – cota 1.53
Peste 7.5 cornere – cota 1.42
Peste 4.5 cartonașe – cota 1.65

Echipe probabile: Rapid – UTA
Rapid: Moldovan – Morais, Iacob, Săpunaru, Ștefan – Kait, Crepulja, Ioniță – Sefer, Costache, Papeau
Antrenor: Adrian Mutu
UTA: Iacob – Vukcevic, Chindriș, Benga, Hoxhallari – Matei, Bautista, Isac – Jobello, Postolachi, Otele
Antrenor: Ilie Poenaru

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie, pe iaht! „Foc de frumoasă”
Prosport.ro
Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie, pe iaht! „Foc de frumoasă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Voica, salvată de două ori de la moarte. Laurențiu Cazan: „Dacă nu se opera, în 1990, în Rusia, nu mai trăia”. Cum se simte acum
Click.ro
Marina Voica, salvată de două ori de la moarte. Laurențiu Cazan: „Dacă nu se opera, în 1990, în Rusia, nu mai trăia”. Cum se simte acum
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Tribunalul București a motivat plasarea sub control judiciar a lui Rusen și Georgescu. Dosarul urmează să fie transmis Curții de Apel București
Gandul.ro
Tribunalul București a motivat plasarea sub control judiciar a lui Rusen și Georgescu. Dosarul urmează să fie transmis Curții de Apel București
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute