Această femeie a fost dată dispărută pe 7 iulie 1962. IREAL unde a fost găsită, acum, în 2025

Această femeie a fost dată dispărută pe 7 iulie 1962. IREAL unde a fost găsită, acum, în 2025
Această femeie a fost dată dispărută pe 7 iulie 1962. Sursă: new.sky.com

Un caz vechi de peste șase decenii a fost recent elucidat în Statele Unite, lăsând autoritățile, dar și familia implicată, în stare de șoc. Audrey Backeberg, o tânără de 20 de ani din Reedsburg, Wisconsin, a fost dată dispărută în iulie 1962, iar de atunci, soarta ei a rămas un mister. Până acum.

La 62 de ani de la dispariție, autoritățile din comitatul Sauk au anunțat că Audrey a fost găsită în viață și în stare bună de sănătate, trăind într-un alt stat american, scrie Sky News. Descoperirea a fost posibilă în urma redeschiderii cazului în cadrul unei inițiative de reevaluare a dosarelor nerezolvate.

CITEȘTE ȘI: Cazul bizar al bărbatului care „nu a existat niciodată”. Cine este omul din imagine, de fapt?

Femeie găsită după 62 de ani

La momentul dispariției, Audrey era căsătorită și mamă a doi copii. Potrivit anchetatorilor, în ziua în care a dispărut, ea a plecat de acasă pentru a-și încasa salariul, dar nu s-a mai întors. Câteva zile mai târziu, o adolescentă de 14 ani, bona familiei, a povestit poliției că ea și Audrey au făcut autostopul până în Madison, iar de acolo au luat un autobuz spre Indianapolis. Ajunse în oraș, adolescenta a decis să se întoarcă, dar Audrey a rămas și a fost văzută ultima oară în apropierea unei stații de autobuz.

Anchetatorii au suspectat de-a lungul timpului diverse scenarii, inclusiv implicarea soțului, însă acesta a trecut testul poligraf și și-a menținut nevinovăția. Conform organizației Wisconsin Missing Persons Advocacy, căsnicia lui Audrey era una problematică, iar cu puțin timp înainte de plecare fusese depusă o plângere penală pentru abuz.

Redeschiderea cazului în 2024 a fost făcută de detectivul Isaac Hanson, care a analizat dosarele, a intervievat martori și a folosit instrumente moderne de genealogie. Un cont de Ancestry.com, deținut de sora lui Audrey, a dus la descoperirea unei adrese ce părea promițătoare. Hanson a contactat poliția locală din statul unde locuia femeia și, în doar zece minute, a primit un apel telefonic direct de la ea.

„Am vorbit timp de 45 de minute. Cred că pur și simplu s-a rupt de trecut, și-a urmat propriul drum și și-a trăit viața. Părea fericită. Încrezătoare în decizia luată. Fără regrete.”, a declarat detectivul.

Autoritățile au închis dosarul, subliniind că Audrey a plecat de bunăvoie și nu a fost victima vreunei infracțiuni. Totuși, rămâne neclar de ce a ales să nu mai contacteze niciodată familia sau copiii.

CITEȘTE ȘI: Caz extrem de bizar în Timișoara! Locatarii unui bloc, terorizați de un sunet fără origini. Se aude ca un…

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Robert Tudor, pus la zid după ce s-a aflat cât ar costa casa sa! Cum le-a răspuns magicianul celor care îl întreabă de unde are bani: „Mai trebuie să mă justific?”
Click.ro
Robert Tudor, pus la zid după ce s-a aflat cât ar costa casa sa! Cum le-a răspuns magicianul celor care îl întreabă de unde are bani: „Mai trebuie să mă justific?”
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ștefan Popescu: Culisele votului din Israel. Eforturile lui Benjamin Netanyahu de a păstra puterea. De ce este favorit să rămână la conducerea țării
Gandul.ro
Ștefan Popescu: Culisele votului din Israel. Eforturile lui Benjamin Netanyahu de a păstra puterea. De ce este favorit să rămână la conducerea țării
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Mediafax Italia
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!
Mediafax Spania
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!