Impact violent între două autoturisme pe șoseaua Timișoara – Reșita, la câțiva kilometri de granița dintre județele Timiș și Caraș-Severin. Accidentul a avut loc în localitatea Măureni. În urma accidentului au fost rănite 5 persoane, informează opiniatimisoarei.ro.
Două dintre victime au rămas încarcerate. Una a fost recuperată de echipajul unei ambulanțe, dintre fiarele contorsionate, dar pentru cea de-a doua a fost nevoie de intervenția pompierilor.
În cele din urmă, 3 dintre răniți au fost preluați de ambulanțe, ceilalți doi refuzând transportul la spital. Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate cauzele și împrejurările care au dus la producerea acestui grav accident.