A vrut să obțină certificatul verde într-un mod inedit! Un italian a încercat să se vaccineze într-un braț fals din silicon

A vrut să obțină certificatul verde într-un mod inedit! Un italian a încercat să se vaccineze într-un braț fals din silicon

A vrut să obțină certificatul verde într-un mod inedit, dar nu i-a ieșit! Un italian a încercat să se vaccineze într-un braț fals din silicon.

Bărbatul s-a prezentat joi seară la un centru de vaccinare din Italia. Individul, în vârstă de 50 de ani, a vrut să obțină certificatul de vaccinare însă fără să se vaccineze propriu-zis. Bărbatul s-a prezentat în fața asistentei cu o proteză de silicon care imita brațul.

Culoarea protezei și senzația pe care a avut-o în momentul în care a atins-o… i-au dat de gândit asistentei. Așa că l-a rugat pe bărbat să-și scoată cămașa. Când a văzut că a fost descoperită înșelăciunea, bărbatul i-a cerut cadrului medical să pretindă că nu a văzut nimic.

Asistenta a refuzat vehement și a alertat autoritățile. Bărbatul va răspunde acum pentru actele sale în faţa justiţiei: ”Întâmplarea ar fi ridicolă dacă nu ar fi vorba de un gest de o gravitate enormă şi inacceptabilă, ţinând cont de sacrificiul pe care comunitatea noastră l-a plătit în vieţi omeneşti şi costuri sociale şi economice”, a scris pe Facebook Alberto Cirio, președintele din Piemonte.

De luni, 6 decembrie, în Italia intră în vigoare „super-certificatul verde” care va fi eliberat doar persoanelor vaccinate anti-COVID cu schema completă şi celor care au trecut prin boală. Noul document va permite accesul în restaurante, baruri, cinematografe, teatre şi alte locuri de agrement.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Adina Postelnicu de la Heaven este de nerecunoscut. Cum arată acum cântăreața: operațiile estetice au schimbat-o total
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Adina Postelnicu de la Heaven este de nerecunoscut. Cum arată acum cântăreața: operațiile estetice au schimbat-o total
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Voica, salvată de două ori de la moarte. Laurențiu Cazan: „Dacă nu se opera, în 1990, în Rusia, nu mai trăia”. Cum se simte acum
Click.ro
Marina Voica, salvată de două ori de la moarte. Laurențiu Cazan: „Dacă nu se opera, în 1990, în Rusia, nu mai trăia”. Cum se simte acum
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Tribunalul București a motivat plasarea sub control judiciar a lui Rusen și Georgescu. Dosarul urmează să fie transmis Curții de Apel București
Gandul.ro
Tribunalul București a motivat plasarea sub control judiciar a lui Rusen și Georgescu. Dosarul urmează să fie transmis Curții de Apel București
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute