Scriitorul Gheorghe Iova a murit la Spitalul Municipal din București, după șase săptămâni de la internare. NU a răspuns la resuscitare

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Gheorghe Iova a murit sâmbătă, la Spitalul Municipal din Capitală, unde era internat de șase săptămâni în urma unui infarct depistat cu întârziere. În jurul orei 16.30 a fost declarat decesul, după ce medicii au încercat resuscitarea, a confirmat pentru MEDIAFAX, Doina Iova, soția scriitorului.

Familia va anunța în zilele următoare detaliile privind depunerea scriitorului, cel mai probabil la capela cimitirului Străulești II, unde ar urma să aibă loc marți și înmormântarea. Decesul a survenit ”în urma unui stop cardiac, după șase săptămâni de când era internat în spital după un infarct masiv. În liniște, în pace, senin, a plecat. Joi mi-a spus așa: Doina, mai stai cu mine trei zile, atât, trei zile. Într-un fel am fost toți pregătiți, a venit într-un moment tot pe spiritul lui”, a spus Doina Iova.

În momentul în care se anunța decesul scriitorului, un grup de scriitori și artiști tocmai jucau un meci de fotbal organizat cu scopul de a strânge bani în sprijinul autorului aflat în spital.

A marcat autorii români din trei generații

„«Efectul Iova» asupra literaturii române postbelice, în varianta sa radical-experimentală și «neo-autenticistă», a fost mai important decît s-ar crede. Nu numai opzeciștii, ci și unii poeți anteriori (Angela Marinescu) sau ulteriori (Ioan S. Pop, douămiiștii) au intrat în raza de influență a acestui revoluționar al limbajului. Iova era un om și un scriitor liber, rebel, dificil, ciudat, cu un anumit demonism (foarte… uman), care scăpa mereu printre degete. Un Iov, în felul lui. În ultimii ani s-a luptat din greu cu o boală care, pînă la urmă, l-a învins”, scrie criticul Paul Cernat.

Gheorghe Iova s-a născut pe 8 ianuarie 1950 în Găgeni de Jos, comuna Vintileanca, azi Săhăteni, județul Buzău. Potrivit propriei afirmații, oficialitățile au stabilit ca dată de naștere pentru el 29 ianuarie. A murit la 29 iunie 2019. A fost cunoscut în calitate de poet, prozator și eseist. A fost membru al cenaclului Junimea, condus de Ovid S. Crohmălniceanu. Alături de Gheorghe Ene și Gheorghe Crăciun a constituit nucleul grupului literar Noii. Până la căderea comunismului textele sale nu au apărut decât în antologii și în publicații realizate artizanal. În același timp, multe dintre scrierile sale au circulat în copii xerox. Până în 1989 a fost, pe rând, profesor de limba franceză (1972-1976), în comuna Breaza şi în oraşul Râmnicul Sărat, jud. Buzău, muncitor necalificat la Filatura şi finisajul Baloteşti (febuarie-august 1978) şi la Centrul de Cercetare şi Proiectare a Îmbrăcămintei din cadrul Centralei Industriei Confecţiilor din Bucureşti (1980-1989).

Din 1990, a fost redactor la revistele “Contrapunct” (1990-1992) şi “Contemporanul – ideea europeană” 1992-1994, profesor de filosofie la Academia de Arte din Bucureşti (1994-1996 şi 1997-1998) și muzeograf la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti. Se pensionase în ianuarie 2015.

Abia în 1992 a debutat cu volumul personal ”Texteiova”, la editura Cartea Românească. Pe rând, scrierile sale au fost solicitate pentru antologiile dedicate generației 80 și generației 90 din literatura română, fiind citate ca modele de vitalitate și de autori debutați după 2000.

A primit premiul Frontiera Poesis, pentru „Cartea de poezie a anului”, pentru volumul ”1973. Sintaxa libertăţii de a spune”, editura Axa, 1998. În 2000 a fost distins cu premiul Asociației Scriitorilor Profesioniști din România pentru roman, pentru ”De câţi oameni e nevoie pentru sfârşitul lumii”, publicat la editura Paralela 45, în 1999. Pentru anul 1999 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru eseu, pentru volumul ”Acţiunea textuală. Bunul simţ vizionar”, lansat de Paralela 45.

Cele mai recente volume pe care le-a publicat sunt „Etalonul Mizil”, Casa de pariuri literare, 2016, la care a fost coautor împreună cu Cosmin Manolache, ”Ciungamații. Liber de faptul că mi se garantează litertatea. Dosar de «dușman al poporului» (2017) și ”Citate/Cecitate”, la aceeași editură, în 2018.

”Tot timpul am pus o problemă, care nu ține de originalitate sau de înnoire în primul rând, ci de faptul ca un fenomen viu își păstrează punctul de pornire, de originare tot timpul cu el și-l poate reactiva oricând. Asta e o literatură care poate să pornească tot timpul pe loc virgin, cum scriam în «Acțiunea textuală». În cultul originalității, să zicem, toată lumea fuge de locurile în care se vorbește prea mult despre ele, și atunci am găsit soluția: locurile astea în care e prea multă vorbă, oricât de bine duse ierarhic cu autorități, cu celebrități ș.a.m.d., aceste locuri eu le consider ca fiind virgine”, spunea Gheorghe Iova în 1998, într-un interviu acordat lui Caius Dobrescu, pentru revista Interval.