Presa din România este în doliu! Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați jurnaliști, Gelu Chelu, s-a stins din viață la vârsta de 48 de ani. În ultimele zile s-a aflat internat la Spitalul Floreasca din Capitală. Anunțul trist cu privire la decesul acestuia a fost făcut în urmă cu puțin timp de una dintre colegele cu care a lucrat în ultimii ani, în redacția Click!.
Gheorghe Chelu a părăsit scena vieții mult prea devreme. Cu o carieră de peste 20 de ani în presa mondenă, Gelu a fost iubit de vedetele din România. De-a lungul timpului, jurnalistul a realizat numeroase interviuri cu personalități importante din showbizul autohton și a semnat o mulțime de articole în presa mondenă. Și-a făcut meseria cu dragoste, pasiune și dăruință, ajungând la inimile cititorilor de pretutindeni.
Fiind pasionat de tot ceea ce înseamnă monden, Gelu avea pe rețelele sociale o colecție impresionantă de fotografii cu vedete cunoscute din țara noastră, dar și din străinătate.
Un nume sonor în presa din România, jurnalistul a lăsat multă durere în sufletele colegilor de breaslă. Până în ultima clipă, cei care l-au cunoscut și i-au stat alături au sperat că se va face bine și se va întoarce în locul pe care l-a iubit cel mai mult: redacția.
Din păcate, Gelu Chelu s-a stins din viață în urmă cu câteva ore, pe patul de spital.
Starea de sănătate se agravase din ce în ce mai tare, iar timp de mai bine de o săptămână s-a aflat în comă indusă. În cursul zilei de astăzi, jurnalistul a făcut infarct pe masa de operație. Medicii au aplicat manevre de resuscitare, însă nu s-a mai putut face nimic. Inițial, Gelu a ajuns la spital pentru a se opera de hernie de disc, însă, pe parcurs problemele s-au agravat.
CITEȘTE ȘI: Doliu în presa sportivă! Bogdan Socol, unul dintre cei mai renumiți comentatori, a murit la 42 de ani
Jurnalista Daniela Popa a fost cea care a anunțat pe pagina sa de Facebook că Gelu Chelu a murit. Ulterior, la aflarea veștii tragice, pe rețelele sociale au curs râuri de mesaje, atât din partea colegilor de breaslă, cât și din partea numelor mondene din showbizul românesc.
„Nu îmi vine să cred că scriu asta acum! Mi se pare ireal, Gelutzule Gelu Gheorghe Chelu! Am un mare gol în stomac exact ca în ziua în care s-a întâmplat cu tata! De dimineață m-a durut capul toată ziua! Dumnezeu te-a primit la El și o să faci cele mai frumoase interviuri acolo! O sa vizitezi Disneyland-ul din Ceruri și o sa te mai uiți din când în când la noi, muritorii! Gelutzule, nu vrei să știi cât de rău îmi pare și cât am sperat să te mai vad, să te aud! Am tot verificat telefonul în perioada asta cât ai fost în spital! Îmi lipsesc mesajele și telefoanele tale, chiar dacă ne mai bălăcăream din când în când. Doamne, câtă treaba aveam! Refuz să cred că ai plecat așa, că nu o să fim împreună săptămâna viitoare la Valcea, așa cum am plănuit, că nu o sa mai vii să mă iei cu taxiul de acasă să mergem împreună la evenimente… Nu mai am cuvinte! Lumea mondenă și presa mondenă vor fi foarte triste fără tine, Gelule! Te iubește multă lume, să stii! Sper să îți găsești liniștea, să găsești pizza buna acolo unde ești, torturi și Pepsi și tot ce îți place! Dumnezeu să te aibă în paza Lui! O să ne lipsești tare, Gelutzule! Te iubim!”, a scris Daniela Popa.
Redacția CANCAN.RO transmite condoleanțe familiei îndoliate, precum și colegilor de la Click!. Dumnezeu să-l odihnească în pace!