A murit Constantin Bălăceanu-Stolnici. Academicianul avea 100 de ani

A murit Constantin Bălăceanu-Stolnici. Academicianul avea 100 de ani

A murit Constantin Bălăceanu-Stolnici! Anunţul trist a fost făcut de Universitatea Ecologică printr-un mesaj pe pagina de Facebook. Academicianul avea 100 de ani.

Membru de onoare al Academiei Române şi Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi, medicul şi omul de ştiinţă Constantin Bălăceanu-Stolnici a rămas activ până la finalul vieţii.

Joi, pe 6 iulie, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani, Academia Română l-a omagiat pe prof.dr. Bălăceanu-Stolnici, omul care i-a cunoscut personal pe Nicolae Iorga şi pe Regina Maria.

”La 20 august a.c. a plecat dintre noi cu aceeași serenitate cu care și-a trăit întreaga viață de peste un veac, cu credință în Dumnezeu și încredere în știință, prof. dr. Constantin Bălăceanu Stolnici, membru de onoare al Academiei Române și președinte de onoare al senatului Universității Ecologice din București (UEB).

Descendent al unei vechi familii boierești a urmat cursurile facultății de medicină din Capitală devenind medic neurolog și doctor în științe medicale. După 1989 a sprijinit dezvoltarea învățământului privat în România, numărându-se printre fondatorii UEB în cadrul căreia a predat cursuri de antropologie și neurologie.

Plin de înțelepciune, optimist incurabil, generos și spirit ales, academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici ne împărtășea tuturor încredere, sprijin moral și bucuria de a trăi.”, este mesajul transmis de reprezentanţii Universității Ecologice.

Constantin Bălăceanu-Stolnici şi-a dedicat întreaga viaţă ştiinţei

Constantin Bălăceanu-Stolnici (n. 6 iulie 1923, București, România) a fost un om de știință român, medic neurolog, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a Sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și al Academiei de Științe Medicale din România. A fost, de asemenea, Director de Onoare al Institutului de Antropologie „Fr. I. Rainer” al Academiei Române și Președintele de Onoare al Societății Academice de Antropologie, conform Wiki.

CITEŞTE ŞI: ACADEMICIANUL CONSTANTIN BĂLĂCEANU-STOLNICI CREIONEAZĂ PROFILUL PSIHOLOGIC AL LUI VLADIMIR PUTIN: „UN DICTATOR ANACRONIC”

La sfârşitul anului trecut, Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost invitat în podcastul Altceva cu Adrian Artene, acolo unde, printre altele, a explicat care este legătura dintre iubire și inimă.

Astfel, la întrebarea: «Iubim cu inima sau cu mintea?» Constantin Bălăceanu a oferit un răspuns cât se poate de clar: „Asta se bazează pe o eroare fundamentală care în cultura noastră a făcut-o Pitagora. Apoi, a preluat-o Aristotel și a dezvoltat-o foarte mult. Ce spuneau acești oameni? Că activitatea psihică umană are două aspecte: aspectul cognitiv, acela al cunoașterii raționale, al judecății, al calculului matematic și așa mai departe, și aceea a sentimentelor; al zbuciumului efectiv și emoțional și au spus: amândouă sunt suportate de pleuma, căci există o pleuma pentru activitatea cognitivă și există o pleumă pentru activitatea emoțională. Și atunci s-a mai spus: activitatea emoțională este în inimă, pentru că inima bate la orice emoție, pentru că acolo e cald, pentru că inima este învelită în plămâni și așa mai departe. Iar activitatea cognitivă e redată în activitățile creierului, altă eroare.

Și această eroare a durat mult, până la perioada barocului. Am spus: domnilor, asta e o prostie. Inima este un mușchi care contractă și nu împinge decât sângele. Nu are nici un fel de relație cu activitatea mentală sau cu cea sentimentală. Da, e adevărat, în timpul emoțiilor, datorită descărcărilor de adrenalină, începe să bată mai tare și o simțim. Dar altceva nimic”, a spus Constantin Bălăceanu-Stolnici în cadrul podcastului.

Urmăriţi interviul integral AICI!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Parada modei! Care e mai elegantă, Angela Similea sau Corina Chiriac? Verdictul stilistului Florin Burescu: „Știu să capteze atenția”
Click.ro
Parada modei! Care e mai elegantă, Angela Similea sau Corina Chiriac? Verdictul stilistului Florin Burescu: „Știu să capteze atenția”
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Explozie de fericire în rândul susținătorilor la auzul veștii că Georgescu va fi eliberat. Sute de persoane sunt în fața Tribunalului București
Gandul.ro
Explozie de fericire în rândul susținătorilor la auzul veștii că Georgescu va fi eliberat. Sute de persoane sunt în fața Tribunalului București
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util