Horia Brenciu celebrează o zi specială în familie. Fiica sa cea mare a ajuns la vârsta de 35 de ani. Artistul este un tată devotat pentru cei patru copii ai săi, pe care îi răsfață și îi susține necondiționat.
Deși doar Mina este copilul biologic al cuplului format din Horia Brenciu și Alice Dumitrescu, artistul le oferă tuturor aceeași afecțiune și atenție. Cei doi formează un cuplu din 2006 și au construit împreună o familie unită.
Horia Brenciu se declară un om împlinit din toate punctele de vedere, spunând că dragostea dintre el și copiii săi este profundă și reciprocă. Artistul nu ascunde legătura strânsă pe care o are cu aceștia, împărtășind frecvent în mediul online momente din viața de familie.
În numeroase ocazii, showman-ul a vorbit despre apropierea specială față de fiica sa cea mare, Andreea, care îl sprijină inclusiv în organizarea concertelor și evenimentelor. Relația lor este una bazată pe încredere și colaborare, dar și pe o afecțiune evidentă, vizibilă pentru public.
Cu ocazia aniversării celor 35 de ani ai Andreei, Horia Brenciu a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. Artistul și-a exprimat mândria și iubirea pentru fiica sa. El a rememorat și o coincidență simbolică, legată de anii care îi despart de un moment important din propria tinerețe și de legătura Andreei cu Brașovul, orașul familiei.

În postarea sa, artistul a subliniat cât de mult înseamnă pentru el faptul că Andreea a ales să se întoarcă la rădăcini, locuind în casa familiei și având grijă de locurile încărcate de amintiri. Mesajul său s-a încheiat într-o notă personală, evidențiind mândria de tată și afecțiunea profundă pe care i-o poartă.
„Andreea, fata mea cea mare împlinește astăzi 35 ani, exact atât cât aniversez și eu de la terminarea liceului Andrei Șaguna, din Brașov.
Aproape toată viața ei și-a petrecut-o în București, dar destinul a făcut ca în urmă cu câțiva ani să aleagă să locuiască în Scheii Brașovului. Stă acum în bătrâna casă a familiei tatălui meu îngrijindu-se şi de pomii pe care i-am plantat eu, când eram mic…
Iubita mea, Andreea… La mulți ani! Sunt tare mândru de tine și mă bucur că gena brașoveană s-a lipit de suflețelul tău! Te iubește, tata!”, a scris Horia Brenciu pe rețelele de socializare.
CITEȘTE ȘI: Horia Brenciu, din nou împreună cu familia! Cum și-a întâmpinat soția la aeroport