Elvira Deatcu și soțul ei au sărbătorit 21 de ani de căsnicie. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu aproximativ 25 de ani și au împreună doi băieți.
Actrița Elvira Deatcu a postat un mesaj emoționant pe contul său de socializare, cu ocazia aniversării celor 21 de ani de căsnicie.
„Într-un octombrie la fel de frumos ca cel de azi, acum 21 de ani, ‘ne-am luat! N-a fost întotdeauna însorit pe strada noastră, am avut parte și de furtuni, de cumpene, de pierderi, dar, cu iubire, umor, înțelepciune și doi băieței minunați, am ajuns pân-aici!
Ceea ce vă dorim și dumneavoastră! P.S. Soțu nu știe că l-am scos ‘în lume”, a scris Elvira pe pagina ei de socializare.
De curând, Elvira Deatcu a mărturisit în presă că soțul ei este o persoană destul de discretă și nu îi place să apară în media.
„Soțul meu nu e în branșa actorilor. Este de acord cu mine în toate deciziile din familie, legate de cei doi băieți și nu a avut de luat multe decizii până acum. Soțul meu este un civil care mă susține și care nu apare niciodată în public. El a terminat la Cluj Geologie-Geografie, nu are legătură cu arta, dar are o mare admirație pentru artă și pentru ceea ce fac eu”, a spus Elvira potrivit Click!