De cine a dat Andra în Canada, imediat ce a aterizat. L-a îmbrățișat instant

Cu cine s-a întâlnit Andra Măruță în Canada / Sursa foto: Instagram

Nu o să îți vină să crezi! Cu cine s-a întâlnit Andra Măruță în Canada, imediat cum a aterizat? Vedeta a fost emoționată, așa că nu a stat pe gânduri și l-a îmbrățișat instant. Este vorba despre un sportiv de valoare al României! Ce mesaj a publicat artista pe rețelele de socializare cu această ocazie?

Andra Măruță a avut parte de o surpriză emoționantă la sosirea sa în Canada, unde a cântat ieri, 12 februarie, și va susține alte două spectacole cu casă închisă pe 13 și 15 februarie. Îndrăgita cântăreață a fost întâmpinată de nimeni altul decât marele campion Lucian Bute, un sportiv de renume, cu care împărtășește amintiri speciale.

Întâlnirea celor doi a fost una plină de emoție și s-au îmbrățișat călduros. Andra Măruță este foarte activă pe rețelele de socializare și împărtășește multe momente speciale cu persoanele care o urmăresc în mediul online. Artista a publicat un videoclip alături de cunoscutul sportiv, dar și un mesaj prin care i-a anunțat pe fani că a ajuns în Canada.

„Am ajuns în Canada și abia aștept să ne vedem la concerte! Bucurie mare să mă revăd cu campionul Lucian Bute – ne leagă multe amintiri, inclusiv momentul special când i-am cântat imnul țării la unul dintre meciurile lui de box! Mâine mi-a spus că va fi în primul rând la concert. Abia aștept”, a transmis Andra pe rețelele de socializare.

Citește și: Ce face Eva la vârsta ei pentru Andra Măruță. Are aceeași pasiune comună cu fiica Oanei Roman

Cum a reacționat Lucian Bute

Lucian Bute a fost încântat de venirea Andrei Măruță în Canada și nu putea rata ocazia de a se reîntâlni cu artista, lucru recunoscut chiar de el. Cei doi nu s-au văzut de multă vreme, iar din acest motiv revederea a fost una emoționantă.

„Când am văzut că vine azi în Canada, am zis că trebuie să merg să o văd, nu am mai văzut-o… Mâine vom fi prezenți, vom aplauda, ne vom distra, vom fi foarte mândri, sunt convins”, a spus Lucian Bute.

Nu putem să nu aducem în discuție faptul că pentru Andra Măruță, luna februarie este una extrem de aglomerată, fiind în plin turneu. Concertele din Canada au fost așteptate cu nerăbdare de fani!

Citește și: Despărțire pentru Andra, la începutul lui 2025: „Nu ne-am certat, doar că el are un…”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce a pățit Vica Blochina după ce a ținut dieta Keto: „A fost o experiență groaznică”! Arată total diferit acum
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce a pățit Vica Blochina după ce a ținut dieta Keto: „A fost o experiență groaznică”! Arată total diferit acum
Frații Pavăl au cumpărat integral o firmă de dezvoltări imobiliare. Vor să ridice un turn de 160 de metri, un mall și un centru de divertisment
Prosport.ro
Frații Pavăl au cumpărat integral o firmă de dezvoltări imobiliare. Vor să ridice un turn de 160 de metri, un mall și un centru de divertisment
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Nu i-a lăsat din preț și a călcat-o cu mașina. Un bărbat a băgat în spital o prostituată
Click.ro
Nu i-a lăsat din preț și a călcat-o cu mașina. Un bărbat a băgat în spital o prostituată
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Digi 24
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Noua coaliție mortală ce amenință să destabilizeze și mai mult Orientul Mijlociu. Doi foști inamici s-au aliat în lupta contra SUA
Digi24
Noua coaliție mortală ce amenință să destabilizeze și mai mult Orientul Mijlociu. Doi foști inamici s-au aliat în lupta contra SUA
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Promotor.ro
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Ce scule PARKSIDE fără fir găsești săptămâna aceasta la Kaufland? Modelul redus cu 37% este o ediție limitată cu semnătura lui Arnold Schwarzenegger
go4it.ro
Ce scule PARKSIDE fără fir găsești săptămâna aceasta la Kaufland? Modelul redus cu 37% este o ediție limitată cu semnătura lui Arnold Schwarzenegger
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Câtă apă există pe Pământ?
Kratos vine la București!
Go4Games
Kratos vine la București!
Conducerea TVR și Radio România se schimbă. Gândul a obținut motivarea CCR în cazul alegerii șefilor televiziunii și radioului public, contestată de AUR. Surse: Documentul va fi publicat în Monitorul oficial azi sau mâine
Gandul.ro

6 ingrediente naturale care pot ajuta bronzul să reziste mai mult
Mediafax Italia
6 ingrediente naturale care pot ajuta bronzul să reziste mai mult
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...