Sean „Diddy” Combs e ridiculizat în mediul online după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora acesta s-ar fi bazat pe sprijinul lui Mike Tyson, la rândul lui condamnat pentru viol, pentru a-i cere președintelui SUA, Donald Trump, să îl grațieze.
Se pare că rapperul decăzut din dizgrație, în vârstă de 56 de ani, condamnat în 2025 la patru ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de două capete de acuzare de transport în scopul prostituției, a cerut o grațiere prezidențială de la președintele Donald Trump printr-o scrisoare transmisă Casei Albe, scrie RadarOnline.
Surse din interior au declarat că scrisoarea i-a fost înmânată lui Tyson în timpul unei întâlniri private cu unul dintre cei mai apropiați asociați ai lui Combs și apoi livrată în timpul vizitei fostului boxer la Washington, în noiembrie.
Trump le-a spus reporterilor că Diddy i-a „cerut o grațiere”, adăugând că cererea fondatorului Bad Boy Records a venit „printr-o scrisoare”.
„Mike a fost abordat în liniște de cineva foarte apropiat de Diddy și i s-a cerut să facă ceea ce a fost prezentat ca o favoare personală. I s-a înmânat o scrisoare sigilată și abia apoi i s-a spus că este un apel direct către Trump pentru o grațiere prezidențială. Acest lucru l-a pus imediat într-o situație jenantă. A înțeles gravitatea a ceea ce i se cerea să facă și pe cine implica”, a declarat sursa.
Sursa mai spune că lui Tyson nu i-a convenit neapărat această situație, dar a făcut, până la urmă, ce i s-a cerut.
„Mike a recunoscut că se simțea inconfortabil, dar nici nu s-a opus și a fost de acord să o livreze când avea treabă la Casa Albă. A făcut exact ce a cerut tabăra lui Diddy și a transmis scrisoarea mai departe fără să adauge nimic personal. Totuși, printre oamenii care au auzit ulterior despre asta, reacția a fost mai mult neîncrederea decât orice altceva. Având în vedere trecutul și reputația lui Mike, mulți observatori au întrebat deschis: «Asta e tot ce a putut obține?!»”, a adăugat sursa.
Implicarea lui Tyson, el însuși una dintre cele mai controversate figuri din sportul american, a amplificat reacțiile negative.

Tyson a fost condamnat pentru abuz sexual împotriva fostului model Desiree Washington, acum în vârstă de 53 de ani, la Indianapolis, în 1992.
El a executat trei ani dintr-o pedeapsă de șase ani de închisoare înainte de a fi eliberat condiționat în 1995. Casa Albă a fost contactată pentru prima dată cu privire la presupusa înmânare personală a scrisorii lui Combs în decembrie.
Un purtător de cuvânt nu a negat că Tyson ar fi transmis corespondența, dar a insistat că poziția Administrației față de neacordarea grațierii nu s-a schimbat.
„Orice știri din mass-media despre o grațiere a lui Diddy nu sunt corecte. Președintele, nu surse anonime, este cel care decide în final cu privire la toate grațierile”, a declarat purtătorul de cuvânt. Se pare că Sean „Diddy” Combs i-a cerut în repetate rânduri președintelui Donald Trump să-l grațieze, însă liderul american nu a fost de acord cu acest lucru.
Trump l-a descris pe fostul mogul ca fiind „foarte ostil” și a indicat că nu va fi de acord cu cererea de grațiere. Cei doi fuseseră buni prieteni, dar Trump a sugerat că relația lor s-a deteriorat când acesta din urmă a candidat pentru primul mandat de președinte, în 2016
CITEȘTE ȘI:
P. Diddy rămâne după gratii. Donald Trump nu i-a aprobat cererea de grațiere