Povestea uluitoare a lui Mircea Vulcanescu, sfantul din inchisoare! „A jucat rolul unei saltele umane pentru un coleg de celula”

Provenit dintr-o familie respectabila de economisti, acesta s-a stins in inchisoarea Aiud la numai 48 de ani, dupa un chin inimaginabil.

Economist, filozof, teolog, pedagod, sociolog, publicist si scriitor, Mircea Vulcanescu a avut functia de subsecretar de stat la Ministerul de Finante din cadrul guvernului Antonescu intre anii 1941 si 1944. In acesti trei ani, acesta a reusit imposibilul si a obtinut mai mult decat opt vagoane de aur pentru Banca Nationala a Romaniei (in 1944, tot aurul a fost confiscat de rusi dotand Armata a 4-a cu echipament militar nemtesc nou.

Ca foarte multi alti membri ai elitelor vremii, in 1946 a fost condamnat de stalinisti la 8 ani de inchisoare pentru crime de razboi si pentru afilierea economiei romanesti celui de al treilea Reich. Ajuns in inchisoarea de la Aiud, economistul constata cu groaza conditiile de incarcerare, menite exterminarii rapide.

Camerele erau extrem de mici, 1/4 metri patrati, mobilierul fiind inexistent, motiv pentru care detinutii (mult prea multi pentru celula meschin de mica) dormeau direct pe beton, fiind acoperiti doar de zeghea ponosita.

Casatorit a doua oara si cu doi copii, lui Mircea Vulcanescu i se semneaza practic condamnarea la moarte la penitenciarul Aiud. Pe langa faptul ca in dosarul penal in baza caruia acesta era condamnat la inchisoare erau grave contradictii, actele medicale care i-au grabit moartea prematura (s-a stins in inchisoare la doar 48 de ani) contineau aberatii care mai de care mai penibile.

Astfel, in dosarul detinutului „K 9320”, Mircea Vulcanescu se arata intr-un loc ca acesta „functionar de profesie, nu a facut politica”, apoi ca „Mircea Vulcanescu facea parte din Guvernul Antonescu, care la 22 iunie a declarat razboi Rusiei sovietice si este socotit criminal de razboi.”
____________________________________

CITESTE SI:
Imaginile care ne descalifica total! In ce hal a ajuns sa arate vila arhitectului Mincu in care s-a filmat „Enigma Otiliei”

Blasfemie in mijlocul Bucurestiului! Moara lui Assan, transformata in orasul boschetarilor!
___________________________________

Un episod extrem de emotionat il arata pe Mircea Vulcanescu care „era redus la un schelet, imbracat in haine vargate, coloana vertebrala se observa prin zeghea de puscarias” (asa cum il descrie jurnalistul Gabriel Balanescu (coleg de celula cu el la Aiud), dar care intr-o noapte, vazand ca un coleg mai tanar cade pe podeaua inchisorii, se ofera sa ii poate acestuia rolul de saltea umana si il lasa sa doarma pe el, salvandu-i astfel viata.

In ciuda scrisorilor repetate ale sotiei sale, gardienii si personalul de la penitenciarul Aiud nu ii acorda acestuia nici macar un nimim de ajutor medical. Suferind de miocardita si pleurezie dubla T.B.C, primeste doar cateva aspirine pe zi, dar asta nu in fiecare zi. „Cu toate ca fusese internat in ultima faza a bolii in infirmeria penitenciarului, n’a primit nici o medicatie specifica. Medicamentele straine, care erau in depozitul infirmeriei, erau folosite numai pentru ingrijirea delatorilor sau a celor de la dreptul comun, adica a criminalior de rand.”, isi mai aduce aminte Gabriel Balanescu, citat de hotnews.ro.

Transferat intr-un final in 1951 la penitenciarul Jilava, medicii de acolo, sau mai bine zis calaii care ii dau sentinta la moarte il declara „Consultat si gasit sanatos” si il trimit inapoi la Aiud pentru executarea pedepsei (conform unui schimb de adrese intre cele doua penitenciare). „Mircea Vulcanescu aflase de la alti detinuti ca cei cu caverna la plamanul stang mor in timpul somnului. Vointa de a avea constiinta a tot ce se petrece cu el era atat de mare, incat facea eforturi supraomenesti sa nu doarma – ceea ce ii slabea mult rezistenta.”, sunt marturisirile infioratoare ale unui coleg de celula despre ultimele clipe din viata fostului secretar de stat de la Finante. Mircea Vulcanescu se stinge in toamna lui 1952, la doar 48 de ani, lasand testament vorbele care au ramas in istorie si care il fac un adevarat martir al monstruoasei represiuni staliniste:” Sa nu ne razbunati!”.
Ramasa singura cu doua fete in casa (care mai exista si azi pe Popa Soare nr 16), sotia acestuia traieste si ea momente de groaza, cu toate ca este lasata in libertate.

Fiica sa, povesteste intr-o culegere de amintiri prefatata de Alexandru Paleologu doau episoade absolut halucinante care au avut loc in „Casa mica” asa cum isi alintau Vulcanestii vila lor de pe Popa Soare. „Au venit niste oameni sa scrie si sa numere tot ce se mai afla in casa. Si a venit si un compozitor de ode si imnuri sa vada cum i-ar sta in casa asta, dar nu i-a placut. Plecand, a zis cu dispret ‘Asta-i casa de ministru?!’. (…) Mama nu m-a lasat sa vad cine ne-a dat afara din casa noastra dar n-a rabdat-o inima sa nu ne povesteasca cum frumoasa nevasta a secretarului Doncea, abia intrata in casa, se si tolanise pe pat ca o pantera neagra, in timp ce ii cerea socoteala (Mamei) pentru lipsa unei lingurite din setul de tacamuri”, isi aduce aminte Mariuca Vulcanescu.

Astazi, desi casa se afla pe lista monumentelor ocrotite de Ministerul Culturii si este montata pe fatada din fata o placuta memoriala se afla intr-un avansat stadiu de degradare, iar conform inscrierilor fiicei lui Mircea Vulcanescu, aici ar locuii nepotii primarului Doncea, cel ar carei sotie a umilit-o pe nevasta economistului. „Fiul acestora are si azi si el un fiu si care nu vrea cu niciun chip sa paraseasca ‘casa in care s-a nascut”…incheie cu tristete Mariuca Vulcanescu…

Livius Ionescu