Simona Halep s-a arătat deranjată de informaţiile potrivit cărora ea a ar fi decis ca a doua „rachetă” a României să fie Irina Begu, mai slab clasată decât Sorana Cîrstea. „Nu eu am ales echipa, ca să fie clară această treabă. Chiar dacă aş putea să fac acest lucru, nu este genul meu. Sunt liderul echipei, dar nu am spus niciodată ce să facă celelalte fete. Domnul căpitan a ales echipa şi se pare că a ales-o foarte bine. El a venit cu aceste idei şi noi doar le-am respectat şi ne-am făcut treaba pe teren”, a afrimat Simona Halep.
La rândul ei, Sorana Cîrstea a declarat că s-a pus în slujba echipei și când s-a apelat la serviciile sale a răspuns pozitiv.
„Sunt nişte emoţii frumoase, cred că de fiecare dată când am venit mi-am făcut treaba într-o mica sau mai mare măsură. Este frumos pentru că joci pentru ţară, pentru scrisul acela de pe spatele tricoului şi pentru aceşti oameni minunaţi. Atâta timp cât am venit aici şi m-am pus la dispoziţia căpitanului ţine de cuvântul meu de jucătoare şi aşa cum am zis, mă băga la simplu, jucam simplu, m-a băgat la dublu, am jucat dublu. A trebuit să bat din palme, am bătut din palme când a fost nevoie. Nu a fost niciun conflict. Căpitanul decide, atâta timp cât eu mi-am dat cuvântul să vin la această echipă, am venit şi m-am oferit pentru ceea ce a avut nevoie dânsul”, a declarat Sorana Cîrstea pentru Telekom Sport.
Echipa feminină de tenis a României a învins cu scorul general de 3-1 formaţia Elveţiei în barajul pentru calificarea în Grupa Mondială I a Fed Cup, găzduit de Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.