Zsolt Jr, fiul Nicoletei Luciu, a crescut și are planuri mari de viitor. Cu ce se ocupă tânărul de 12 ani

Publicat: 20/07/2021 | 22:41

Fiul Nicoletei Luciu are nenumărate pasiuni la 12 ani. Tânărul s-a apucat de vlogging și, de asemenea, iubește domeniul IT.

Zsolt Junior îi calcă pe urme mamei sale. Băiatul de 12 ani a făcut o pasiune pentru a se filma și a vorbi în fața camerei. De asemenea, el eeste pasionat de IT și de limbi străine. El și-a deschis un canal de YouTube, încurajat fiind atât de mama lui cât și de tată. De fiecare dată când merg în vacanțe, el filmează tot ce i se pare interesant.

Pe lângă videclipurile din drumeții, acesta are de gând să facă un challenge pentru tinerii de vârsta lui, mai exact, timp de o lună să facă în fiecare zi 100 de flotări. În prezent filmează prima lui experiență într-ale flotărilor, însă deși face sporturi precum fotbal, hochei, schi, patinaj, întâmpină puține dificultăți în această provocare.

„După ce am văzut primul filmuleț i-am spus să nu-și mai miște atât de tare telefonul în momentul în care filmează. L-am și încurajat, desigur. Vrea să filmeze cât mai mult din ce experimentează el, cred că va prinde la tineri”, a povestit Nicoleta Luciu.

VEZI ȘI: Nicoleta Luciu a apelat la ajutorul medicului estetician! Fanii au criticat aspru intervenția. „Te-ai desfigurat cu mâna ta”

De asemenea, Nicoleta i-a dat fiului său idei despre ce challenge-uri să facă petru a-i influența pe copiii de astăzi, spre exemplu să le arate ce poate găti un copil de 12 ani în bucătărie sau să le recomande cărți de citit.

„În general, vlogging cam despre asta vrea să facă, să îndemne tinerii de vârsta lui să ducă o viață sănătoasă, să facă sport, să învețe, să citească”, a mai dezvăluit Nicoleta Luciu.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult