Ziua cea mai torida: 43°C la umbra

De: Cancan
Publicat: 23/07/2007 | 00:00

RACOARE. Fantanile arteziene vor fi astazi la mare cautare printre bucuresteni Clocot. Capitala fierbe la foc mic, dar autoritatile se codesc sa dea avertizarea de cod rosu Alexandra Nastase Temperaturile extrem de ridicate vor „incinge”, in cursul acestei zile, mercurul termometrelor pana la 43 de grade la umbra. Potrivit prognozei afisate pe www.bbc.co.uk/weather, astazi, bucurestenii vor trebui sa faca fata celei mai fierbinti zile de vara de pana acum. Desi locuitorii Capitalei s-au inghesuit sa paraseasca orasul in weekend, in cautarea unui strop de racoare la munte sau pe litoral, vor da piept astazi cu o zi de-a dreptul incendiara. Arsita si maxime de 43 de grade Celsius se vor inregistra si la Ploiesti, iar indicele de temperatura umezeala va depasi, din nou, pragul critic de 80 de unitati, ceea ce va spori senzatia de sufocare. Specialistii spun ca temperaturile din ce in ce mai mari sunt determinate de o masa de aer tropical, de origine nord-africana. Prognoza prezentata pe site-ul BBC, care anunta temperaturi mai mari decat cele ale Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), a fost comentata, ieri, si de ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu. Oficialul a dat asigurari ca datele comunicate de ANM privind temperaturile la nivelul tarii sunt corecte, iar o avertizare cu cod rosu este putin probabila.

15 victime intr-o saptamana

Canicula de saptamana trecuta a determinat decesul a 15 persoane, dintre care sase cazuri au fost inregistrate numai in cursul zilei de sambata. Meteorologii au prelungit avertizarea cod portocaliu pana maine, dar numai pentru 20 de judete si Municipiul Bucuresti. Pentru celelalte judete este valabila avertizarea cod galben, cu temperaturi de 35-38 de grade Celsius si instabilitati atmosferice sub forma de vijelii, descarcari electrice si grindina.