Zina Dumitrescu are o singură dorinţă: să îşi vadă fiul! Află de când nu a mai vizitat-o
Chiar dacă mulţi dintre cei pe care i-a învăţat să prezinte moda, printre care şi celebrul Cătălin Botezatu, vin regulat la ea, Zina Dumitrescu e cu gândul la altcineva.
„Fiul meu mă va surprinde cu siguranţă anul acesta de 8 martie. A trecut o lună şi jumătate de când nu l-am văzut pe fiul meu, Cătălin. Mi-a promis că o să vină”, a spus Zina la „Poveştiri adevărate”.
Fiul „Mamei Zina” e plecat în Elveţia, dar apropiaţii spun că decizia acestuia de a o duce pe Zina la azil a fost una bună.
„Azilul a vindecat-o de singurătate, fiul ei mai vine, dar mai şi pleacă, pentru că avem fiecare treburi”, explică Rodica Protasievici, unul dintre manechinele descoperite de „Mama Zina”.
(D.B.)