Zile libere de Sfânta Maria, 15 august. Bugetarii sunt, din nou, cei mai norocoși

Publicat: 13/08/2024 | 10:57

Nu mai este mult până în data de 15 august, atunci când are loc Sfânta Maria! Aceasta este o sărbătoare legală la noi în țară, motiv pentru care ziua va fi liberă pentru români. Totuși, bugetarii sunt cei mai norocoși. Angajații din sistemul public vor avea parte de o minivacanță, potrivit deciziei luată de Guvern prin HG 1.307/2023. Hotărârea a fost anunțată încă de la finalul anului trecut.

Bugetarii se vor bucura de o minivacanță în următoarele zile, iar mulți dintre ei și-au făcut deja rezervări pe litoralul românesc sau în stațiunile montane. Mai exact, angajații de la stat au parte de 4 zile libere cu ocazia sărbătorii de joi, 15 august – Sfânta Maria.

Citește și: Calcul complet. Câți euro au plătit doi români pentru un concediu de 7 zile la „all inclusive” în Turcia: cazare + avion

Zile libere pentru bugetari de Sfânta Maria

Încă de anul trecut, în data de 8 noiembrie, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a publicat o hotărâre adoptată de Guvern, prin care sunt aduse modificări Legii nr.53/2003 din Codul Muncii. În document se arăta că românii vor beneficia în 2024 de încă două zile libere în plus în anul 2024 – 16 august și 27 decembrie.

„În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată și al art.139 alin.(4) din Legea nr.53/2003– Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. — (1) Pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, zilele de 16 august și 27 decembrie 2024 se stabilesc ca zile libere.

(2)Pentru recuperarea zilelor de muncă stabilite ca zile libere potrivit alin. (1), instituțiile și autoritățile publice îți vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 30 august 2024, respectiv 31 ianuarie 2025, potrivit planificărilor stabilite.

(3) Pentru munca prestată potrivit alin. (2) nu se acordă timp liber corespunzător.”, se arată în documentul oficial.

Așadar, bugetarii nu vor fi liberi doar în data de 15 august, atunci când se sărbătorește Sfânta Maria, ci și pe 16 august. În acest fel, se face „punte”, iar cele două zile libere de vor lipi de weekend-ul 17-18 august. Prin urmare, angajații din sistemul public se vor bucura de o minivacanță de 4 zile.

Românii care lucrează în sistemul privat vor avea liber doar în data de 15 august. În cazul în care doresc să se bucure de o minivacanță, ei pot cere de la angajator o zi de concediu de odihnă. Pe de altă parte, și bugetarii vor fi nevoiți să recupereze ziua de 16 august, prin prelungirea programului zilnic de muncă, până la 30 august.

Zile libere rămase în 2024

În România există 15 sărbători legale, conform legislației în vigoare. Până la finalul anului, angajații mai au parte doar de 3 zile libere, însă doar una dintre acestea pică în timpul săptămânii. Iată calendarul!

  • sâmbătă, 30 noiembrie – Sfântul Andrei;
  • duminică, 1 decembrie – Ziua Națională;
  • miercuri, 25 decembrie – Crăciunul

Citește și: Peste 20.000 de credincioși l-au sărbătorit pe Sfântul Ierarh Nifon la Târgoviște. VIDEO