Zicu si Moraes ameninta Steaua

De: Cancan
Publicat: 05/08/2011 | 00:00
Incurcat. Junior Moraes nu stie inca daca va juca pentru TSKA sau pentru Steaua in aceasta dubla mansa

Steaua este echipa cea mai ghinionista in urma tragerii la sorti care a avut loc astazi si va intalni un adversar destul de puternic, chiar daca a beneficiat de avantajul de a fi cap de serie. TSKA Sofia este cea mai titrata echipa din Bulgaria, cu 31 de titluri si 19 cupe.

Sezonul trecut, „ros-albii” au terminat campionatul pe locul trei, dar s-au revansat in fata suporterilor, castigand Cupa Bulgariei. In aceasta vara, echipa condusa de Milan Radukanov a reusit cateva transferuri bomba, printre care golgheterul Romaniei, Ianis Zicu, si brazilianul Junior Moraes, dorit insistent de Steaua.

De altfel, Gigi Becali asigura ca va rezolva imprumutul acestuia pana la ora meciului. „Eu nu voiam sa cadem cu ei, mai ales ca il au pe Zicu. TSKA Sofia e o echipa buna, desi nu este de speriat. Steaua e echipa de finala Europa League. Nu mai pot exista mari surprize in fotbal. De exemplu, Barcelona ce surprize mai poate oferi?”, a mai spus Becali. Asa si Steaua. Suporterii lui TSKA, echipa armatei bulgare, sunt infratiti cu fanii stelisti. Meciul tur se joaca pe 18 august, la Cluj, iar returul la Sofia, o saptamana mai tarziu.