Zici că-i trăsură! Cum și-a modificat bolidul de 45.000 de euro un bărbat din Botoșani
Mașina modificată face senzaţie pe străzile din Botoşani. Ea arată ca o trăsură şi, chiar dacă este preferată de viitorii miri, poate fi închiriată de oricine, însă prețul nu este unul foarte mic.
A fost ”botezată” Cruella și este o maşină modificată în stilul unei trasuri cu motor, care întoarce toate privirile, şi în care s-au investit aproximativ 45.000 de euro. Îi aparţine unui tânăr din Botoşani care a simţit potenţialul unei afaceri reuşite. Prețul pentru o zi nu este însă deloc unul de ignorat: 700 de euro.
”Maşina se remarca prin aparenta ei, în formă de caleașcă. E inspirată din 101 Dalmaţieni. Va fi folosită la evenimente, nunţi botezuri, zile onomastice”, a declarat proprietarul mașinii pentru stirileprotv.ro.
Maşina a fost tăiată în două, iar de la lungimea de 4 metri cât avea înainte, a ajuns la şapte. S-a modificat şi exteriorul, fiind adăugate elemente decorative. Însă doritorii trebuie să ştie că este disponibilă pentru închiriere în România doar anul acesta, după care va pleca în Germania şi Spania.