Zi specială pentru Elena Gheorghe: „Păi, s-o luăm cu începutul…” Ce a postat artista

Publicat: 30/07/2018 | 19:28
Elena Gheorghe a împlinit 33 de ani

Elena Gheorghe a împlinit luni 33 de ani, iar prietenii s-au grăbit să o felicite. Artista se simte împlinită din toate punctele de vedere şi a început să îşi sărbătorească aniversarea încă de la miezul nopţii.

Data de 30 iulie este specială pentru Elena Gheorghe. Îşi celebrează ziua de naştere, iar pe 30 iulie 2005 şi-a început relaţia de iubire şi şase ani mai târziu, pe 30 iulie, s-a logodit.

„De ce e specială pentru mine această zi? Păi s-o luăm cu începutul 🙂 Pe 30 iulie 1985 am venit pe lume, imediat după orele 12:30 ( de aici mi-am dat seamă de ce nu-s deloc matinală ?), apoi pe 30 iulie 2005 am riscat în numele iubirii şi am început povestea de dragoste cu cel mai bun prieten al meu care îmi era încă de pe atunci coleg de trupă (doar că eram în altă trupă), pe 30 iulie 2011 am făcut logodna, astăzi pe 30 iulie 2018 sunt o femeie fericită, recunoascătoare pentru tot ceea ce am. Vă mulţumesc pentru dragostea şi atenţia pe care mi-o acordaţi, sunt uimită de gesturile frumoase pe care le-aţi făcut încă de la 00:00. Întotdeauna cu dragoste, a voastră Elena?  #mybirthday”, a fost mesajul Elenei Gheorghe, postat pe Instagram.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult