Este o zi importantă pentru Adriana Bahmuțeanu! Magistrații de la Judecătoria Sectorului 3 vor decide care va fi, începând de acum, domiciliul celor doi copii minori – Maximus și Eduard. În acest sens, fosta soție a lui Silviu Prigoană a cerut o ordonanță președințială, iar astăzi va afla hotărârea instanței.
Abia în urmă cu două seri, DGASPC i-a luat pe cei doi copii din casa în care locuiau alături de Silviu Prigoană și au fost incluși într-un program de consiliere în care să li se explice că Adriana Bahmuțeanu este mama lor și cea care trebuie să aibă grijă de ei. Totuși, situația este mult mai complicată, iar judecătorii trebuie să decidă unde vor locui, după moartea lui Silviu Prigoană, cei doi copii de 13 ani, respectiv 17 ani.
În urmă cu doar câteva luni, instanța a decis custodie comună pentru Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană, însă domiciliul minorilor a fost stabilit la vila tatălui. După decesul afaceristului, situația s-a schimbat, iar jurnalista vrea să își recupereze copiii.
Vedeta și-a schimbat între timp avocații și a pus la punct o nouă strategie pentru mutarea minorilor la domiciliul său. Mai mult decât atât, i-a chemat în instanță și pe copiii cei mari ai lui Silviu Prigoană, Honorius și Silvius. Procesul va avea loc vineri, 22 noiembrie, la Judecătoria Sectorului 3.
Vedeta este hotărâtă să deschidă și un proces de partaj. De asemenea, Adriana Bahmuțeanu a precizat că dosarul avocatei sale conține și certificatul de deces al lui Silviu Prigoană, obținut de la primărie. În acest fel, poate demonstra că este singurul părinte al copiilor.
„La nivel teoretic și practic. Dacă se deschide această succesiune eu cred că va scădea presiunea către Eduard. Voiau să îl țină acolo până va face 14 ani și acum dacă știu că am pus mâna pe certificat, s-au schimbat lucrurile. Eu nu sunt criminalist sau investigator ca să știu ce vor ei să facă. Sunt sigură că era ceva la nivel material. Acum au început să îi lase pe copii să se ducă la școală, să își vadă mama. E altceva acum. El acolo nu este tatăl lor și nici subtitutor de tată. El este doar fratele lor și așa trebuie să rămână”, a spus jurnalista.