Judecătorii au decis: Sorina poate pleca din țară cu familia adoptivă!
UPDATE Judecătoria Slatina a decis, joi, că Sorina, fetița de 8 ani din Baia de Aramă, poate pleca din țară, împreună cu părinții adoptivi, o familie de români stabiliți în SUA. Instanța a respins cererea de ordonanță președințială formulată de procurorul general al Parchetului General, Bogdan Licu
Magistrații olteni sunt chemați să decidă dacă Sorina, fetița crescută de un asistent maternal din Baia de Aramă, poate pleca din țară, împreună cu părinții adoptivi, o familie de români, stabiliți în SUA.
Judecătoria Slatina este a cincea instanță chemată să soluționeze ordonanța președințială, după Judecătoria Drobeta Turnu Severin, Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Olt.
Procurorul general al Parchetului General, Bogdan Licu, a solicitat ordonanţă preşedinţială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina.
Procurorul general spunea că speră ca familia adoptivă nu va părăsi țara cu fetița înainte de decizia de la Slatina, deși există o procedură de adopție finalizată.
„Fiind cercetat și un magistrat, pe cale de consecință, toate aspectele investigate sunt de competența Secției. Atâta timp cât un magistrat este cercetat într-o cauză, competența aparține acestei Secții. Procedura de adopție este finalizată, avem o sentință definitivă, iar prin respingerea cererii mele de revizuire a rămas definitivă. Fetița nu putea pleca cu această familie, până în acest moment, pentru că nu avea pașaport. În momentul în care va avea pașaport, fetița va putea pleca din țară. Părerea mea este că părinții adoptivi vor fi suficient de înțelepți să nu plece din țară cu fetița până în momentul în care nu se va soluționa și cererea de ordonanță președințială„, a declarat Bogdan Licu.