Zeci de suceveni au fost la un pas de a fi luati de ape din cauza unei deversari „controlate”! Casele au fost inundate dintr-o greseala a autoritatilor din Suceava
Singura masura a fost suspendarea din functie a sefului Sistemului de Gospodarire a Apelor Suceava, Ioan Ungureanu. Nici macar nu a fost curatat canalul care traverseaza cartierul, canal colmatat de deseuri, din cauza caruia s-a produs inundatia.
„Apa ne-a luat tot ce am avut. Stam in casa noua persoane. Dormim toti pe un hol”, plangea Lacramioara Galatus, marturisind ca a facut credit la banca pentru a-si lua mobila si eletrocasnice.
Adrian Gherasim e politist si locuieste intr-una dintre casele afectate, impreuna cu sotia si cu cei doi copii, unul de un an si jumatate, celalalt in varsta de sase ani.
„Norocul nostru a fost ca sotia, impreuna cu cel mic, au iesit sa ia lapte in momentul nenorocirii. Altfel, daca s-ar fi aflat in casa, poate ca ii lua apa. Sotia si acum este in stare de soc. Sta cu copilul mic la socri, iar eu cu cel marisor, care este la grupa pregatitoare, m-am adapostit la o ruda”, povesteste politistul.
„Am 500 de lei pensie, cu ce bani sa repar?”, plange disperata Maria Barzu, o femeie de 70 de ani, careia apa i-a ajuns pana la fereastra.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, le-a promis sinistratilor ca va incerca sa-i ajute, desi responsabilitatea apartine in totalitate celor de la SGA. Bilantul inundatiei a consemnat 35 de case, 58 de curti, 17 gradini, 41 de beciuri, 28 de anexe de locuinte afectate, 57 de pasari de curte inecate, sase fantani infestate.