Așa cum se întâmplă de fiecare dată înainte de sărbători, fie că vorbim de Paște sau de Crăciun, mii de români se întorc acasă, în România, din străinătate, pentru a petrece alături de familie momentele magice de sărbătoare.
Însă, de multe ori ”socotoala de acasă nu se potrivește cu cea din târg” și în locul unui zbor plăcut de câteva ore, mulți români ajung să stea cu orele sau chiar să petreacă noaptea prin aeroporturi, cu bagaje și copii mici, din cauza zborurilor care se amână sau chiar se anulează.
Acest lucru s-a întâmplat și cu zborul W63172 al companiei Wizz Air, pe ruta Madrid București. Dacă, inițial zborul trebuia să decoleze la ora 20.35 (ora Spaniei), călătorii au fost anunțați că zborul este amnânat și va pleca la 23.10. Însă, și această oră de decolare a fost modificată, zborul fiind reprogramat pentru ora 23.30.
Pe site-ul companiei se arată că zborul W63172, Madrid- București a decolat pe data de 22 aprilie la ora 23:27 și că a aterizat la București, însă nu se specifică ora la care aeronava cu românii obosiți a ajuns la destinație.
Pe site-ul companiei Wizz Air se arată ce bonificații poți primi dacă zborul tău este amânat sau anulat. Astfel, în funcție de durata așteptării și durata călătoriei, puteți primi un voucher pentru băuturi răcoritoare/masă cu o valoare proporțională cu durata întârzierii, dar și două apeluri telefonice gratuite, mesaje trimise prin telex, fax sau e-mail ori rambursarea contravalorii rezonabile a acestora.
CITEȘTE ȘI: TARIFE COLOSALE LA CAZARE ÎN MAMAIA, PENTRU 1 MAI!
În cazul anulăriii zborului, puteți să rezervați din nou zborul, gratuit, prin e-mail, la Biroul de bilete sau prin Centrul telefonic sau să anulați rezervarea și să obțineți o rambursare sub formă de credite WIZZ în Contul dumneavoastră WIZZ sau pe metoda de plată inițială.
Iar dacă plecarea noului zbor rezervat este în ziua următoare, veți primi gratuit cazare la hotel și transport terestru către/de la hotel sau rambursarea contravalorii acelor costuri în limite rezonabile, dar și două apeluri telefonice gratuite, mesaje trimise prin telex, fax sau e-mail ori rambursarea contravalorii rezonabile a acestora.
CITEȘTE ȘI: S-AU LUAT LA BĂTAIE ÎN AVION! PILOȚII WIZZ AIR AU CHEMAT POLIȚIA
Sursa foto: Facebook